Chișinăul citește · impresii · scriitori

Impresii despre „Cenușa rece”

„Am citit cu interes cartea „Cenușa rece,” autor Mihaela Perciun inclusă în programul de lectură Chișinăul citește.  Am citit-o dintr-o răsuflare.  De ce? M-a impresionat:

Cenușa rece m-a „fript” prin subiectul actual  – drumul pribegiei. 

Cenușa rece mi-a încălzit sufletul, pentru că am înțeles  încă o dată că sunt fericită, avându-mi familia alături.

Cenușa rece m-a făcut să meditez asupra gândului „De  unde la noi în țară s-au luat atâtea obiceiuri legate de ceremonia inmormantarii, cine le-a inventat?

Cenușa rece  m-a făcut să prețuiesc relația frumoasă care există în familia mea între cele trei generații –  bunica, mama și eu, nepoata.

Cenușa rece m-a făcut să descopăr stilul autoarei Mihaela Perciun, unul inedit, emoțional, realist cu nuanțe de umor negru.

  Cenușa rece mi-a dat prilegul să o descoper pe autoarea cărții Mihaela Perciun – talentată, inteligentă, sinceră, deschisă spre comunicare și frumos. Vă mulțumesc.

                                                                        Cu respect,  Ines Garabadjiu

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s