Legende strămoșești

Neamul românesc ȋşi extrage seva din nesecatele sale izvoare spirituale. Dragi prieteni, vă propunem spre audiere cele mai îndragite Legende strămoșești.

Legenda Ghiocelului

Ghioceii simbolizează: speranța, încrederea, puritatea, sinceritatea, alinarea, răbdarea.

 Fiecare floare din cele care există are ceva cu care să ne bucure.
– Eu, a întrebat ghiocelul, așa mic și slab cum sunt, ce bucurie pot face omului?
Dar, iată, Iarna este în puterile ei. Peste tot e doar omăt. Într-o zi, mic, alb și plăpând, ghiocelul iși sună vesel clopoțelul.
– Cine îndrăznește să mi se împotrivească? întrebă baba Iarnă, scuturându-și cojoacele de nea și de țurțuri.
Se uită împrejur și zări ghiocelul.
– Tu erai? Am să te îngheț la noapte! exclamă Iarna.
– Nu vă mâniați, baba Iarnă și moș Omăt. Soarele mi-a trimis veste să mă arăt, răspunse ghiocelul.
Dar peste noapte, baba Iarnă și moș Omăt au chemat gerul în ajutor. A suflat și moș Crivăț.
– Unde ești, ghiocelule? N-ai înghețat? Mai cutezi să mi te împotrivești?
– Drept să vă spun, mi-a fost tare frig. Ba era să mă smulgă vântul. M-am pitit după un bulgăre de zăpadă. Dacă și la noapte va fi tot atât de frig, am să mor înghețat, spuse cu tristețe ghiocelul.
Soarele, auzind vorbele duioase ale ghiocelului, îi trimise în ajutor raze calde. Dis de dimineața, de sub plapuma de nea, au apărut o mulțime de ghiocei.
– Baba Iarnă, moș Omăt, hai să ne jucăm de-a prinselea! strigau veseli ghioceii.
Așa s-a dovedit ghiocelul mai tare decât Iarna, arătând că el este vestitorul primăverii.

Legenda Brândușei

Brândușa simbolizează: tinerețea, curățenia sufletească.

Legenda istorică: Se povestește că brândușele ar fi apărut din bucățele mici de cer căzute pe pământ.
Ele pot trata anumite boli, trezind în om buna dispoziție, speranța, încrederea în propriile forțe.

Legenda despre Baba Dochia

Legenda populară spune că fiica lui Decebal s-a urcat cu oile pe muntele Ceahlău, în Bucegi. Ea, fiind fată de împărat, era atât de frumoasă încât toți fiii de imparați și de crai şi-o doreau de soţie. Însâ Dochia i-a respins pe toți. Unul dintre pețitori, fiind refuzat, pornește razboi împotriva tatălui Dochiei, îl învinge, îl prinde și ajunge la palat, la fată, cu gândul s-o ia de soție cu forța. De frică să nu ajungă în mâna acelui violent pețitor, împaratul Traian, fata s-a rugat unei vrăjitoare să o prefacă într-o babă urâtă și zbârcită. Dochia s-a îmbrăcat în noua cojoace, deoarece era o iarnă aspră, s-a dus în pădurea de pe munte, într-un loc pustiu, și a stat acolo până s-a făcut primavară. Când a dat colțul ierbii și au ieșit ghioceii, baba Dochia și-a zis bucuroasă în bordeiul ei că a venit primăvara și că poate să-și lepede cojoacele. In prima zi din martie a fost soare, cald, așa că baba și-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi i-a fost și mai cald, și baba Dochia a mai aruncat un cojoc în prăpastie, iar în celelalte, crezănd că gata a venit vara, a azvârlit în hăul muntelui toate cojoacele. Însa în a noua zi, când tocmai își lepădase ultimul cojoc, vremea se schimbă deodată și începu o vijelie și-un frig, cu ninsoare și lapoviță, încât o îngheță pe babă, prefacând-o în stană de gheața. Cică de atunci a rămas vremea schimbătoare în cele nouă zile de la începutul primăverii. De atunci s-au păstrat  în popor vorba: baba Dochia își leapădă cele noua cojoace și să te ferească Dumnezeu de zilele reci din această periodă a primăverii.