Cartea săptămânii

                     

 

Cărți aniversare: „Micul Prinț” („Le Petit Prince”) de Antoine de Saint Exupery – 75 de ani de la publicare

„A te judeca pe tine însuși este  mai greu decât a-i judeca pe alții. Dacă ajungi să te judeci cum trebue, înseamnă că ești într-adevăr un om înțelept”, spunea Antoine de Saint-Exupery.

Povestea modernă „Micul Prinț” (1943), având deviza: „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor,” s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate. Micul locuitor al unei planete minuscule pornește într-o lungă călătorie prin lume ca să caute adevăratul sens al vieții. În cursul perigrinărilor sale, ajunge să-și dea sama că pentru a fi fericit „ajunge să te gândețti că undeva, printre milioane de stele, există ființa iubită”, iar ceea ce conferă un sens existenței sunt relațiile dintre oameni, care implică și responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalți.

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery nu este doar o carte pentru copii, este o carte care trebuie citită și recitită în toate cele trei stadii ale vieții: copilărie, tinerețe și bătrânețe. Cartea este despre prietenie, dragoste și frumos.

Saint-Exupery, Antoine de. Micul Prinț. – Chișinău, – 64 p.                                                                                                          o-mikros-prigipas

Bătălia cărților :   Magee, zis Maniacul, Spinelli, Jerry

E o carte pe care o citești dintr-o răsuflare. Așa după cum se întâmplă toate în viața acestui băiat curajos: cu ușurință își schimbă locul de trai, cutreerând orașul în căutarea oamenilor buni, primitori, iar când nu-i găsea refugiul lui sigur era țarcul bizonilor din grădina zoologică, acolo găsea și hrană și adăpost pe timp de noapte.  „A avut și el părinți ca toată lumea… dar asta nu pe mult timp…”

Era un băiețel binevoitor și oamenii pe are i-a întâlnit în cale l-au îndrăgit, îl primeau în casa lor cu mult drag. Au fost și din cei răi, dar capacitatea lui de a da la o parte tot ce-i rău și ardoarea de a se pasiona de lucruri frumoase a topit gheața din sufletul răuvoitorilor. Reușește chiar să împace cele două părți ale orașului – East End și West End, unde locuiau negrii și albii.
Jerry Spinelli ne descrie o legendă despre un mic erou, care le ajută oamenilor să trecă peste bariera ce le despărțea orașul în două părți, să găsească acel grăunte de înțelepciune ca să se lase de dușmănie și să primească cu brațele deschise în sânul famiile lor mica faptură- Magicianul.

Spinelli, Jerry. – Magee, zis Maniacul. – București, 2014, 206 p.

Povești la telefon

IMG_20170920_161215A fost odată ca niciodată …
…un tată care șase zile pe saptămână străbătea întreaga Italie, în lung și-n lat. Duminica se întorcea acasă, iar luni diminiața o lua de la capăt. Înainte de plecare, fetița lui întotdeauna îl ruga să nu uite să-i spună în fiecare seară o poveste, pentru că altfel nu putea adormi. Așa se face că, oriunde s-ar fi aflat, la ora nouă fix, contabilul Bianchi dădea telefon acasă.
Cartea de față cuprinde toate aceste povesti ale domnului Bianchi: avem aici palate din înghețată si oameni de unt, un nas care fuge de pe chipul stăpânului, păpusi bolnave de bombănită – povești una si una, desprinse parcă dintr-un timp în care nu mai exzistă cuvîntul „plâns.” Dacă va intrigat poveștile  la telefon a scriitorului Gianni Rodari, fuguța la bibliotecă, dragi cititori…

Rodari, Gianni . – Povești la telefon . – București, 2016, 232 p.

 

Impresii de lectură: Destăinuirile Cătălinei Sireţeanu de Ana Eremencu-Barbăneagră

Pantelimon, pe care părinţii îl iubeau mult. Părinţii celor doi, a lui Anton şi ai Floricăi nu-şi primeau acasă copiii, aşa că au avut de îndurat mai multe chinuri, însă dragostea lor a fost puternică şi au trecut peste toate.

Cartea aceasta m-a lăsat fără cuvinte…
Totuşi găsesc câteva ca să vă povestesc despre istoria Cătălinei Sireţeanu, profesoară de istorie de 80 de ani, care acum la bătrâneţe, a început să scrie într-un jurnal toate ororile copilăriei sale.
Am citit aceste destăinuiri şi în multe momente îmi venea să plâng, nu-mi imaginam că există familii în care copiii sunt urâţi atât de mult de părinţi fără vreun motiv.
Autoarea povesteşte că jurnalul acestei doamne a fost găsit la un spital de către prietena sa care lucrează ca asistentă medicală. Citind şi rămânând impresionată de ceea ce era scris a telefonat-o pe autoare, care este filolog şi i-a spus că ar fi bine de publicat că să citească toţi părinţii.

2_11_10

… Anton şi Florica Sireţeanu, părinţii Cătălinei, se iubeau foarte mult în tinereţe. Anton era din Buiucani, iar Florica dintr-o localiatea din apropiere, dar ambii învăţau la Chişinău. Ei s-au îndrăgostit, au părăsit liceul, s-au ascuns în pădure, unde au trăit aproape o vară şi o toamnă, au zămislit un copil – cel mai mareCătălina îşi începe istoria cu nopatea de 13-14 iulie 1938, când mama sa Florica o născuse pe Varvara, mezina. De atunci începea adevăratul calvar pentru Cătălina. Eroina nu a fost un copil iubit, în carte nu se explică motivul, pentru că nici ea nu-l cunoaşte. Toată viaţa s-a întrebat de ce ? Mai ales mama ei, într-una o lovea şi nici nu-i spunea pe nume, îi zicea : curva dracului sau curvă de pe regiment. Copila o vreme credea că chiar aşa o cheamă, când plecase în clasa întâi şi profesoara a întrebat-o cum te se numeşte ea a spus: Curva, aşa îmi spune!
Cătălina avea vreo 4-5 ani când era pusă la cele mai

grele munci: să umple bacuri cu apă, să aibă grijă de grădină, să pregătească mâncare, iar sora ei, Varvara, când veneau părinţii ieşea la poartă şi cu nişte lacrimi de crocodil spunea părinţilor că sora sa nu făcuse toată ziua nimic, nu i-a dat nici mâncare, atunci mama o snopea în bătăi cu sapa. Toată viaţa aşa a fost, soră sa mai mică, care era iubită de părinţi făcea intrigi, iar părinţii mereu o credeau şi o pedepseau pe Cătălina.
Cătălina  niciodată nu a fost mângâiată, doar bătută, nu a cunoscut nici pe o clipă dragostea şi afecţiunea părintească. Cum e posibil ca într-o familile bine văzută în sat,  cu părinţi care toată viaţa s-au iubit enorm ,cu trei copii, doi să fie iubiţi şi crescuţi cu grijă, iar unu atât de dispreţuit?
Ea totuşi tăcea, plângea pe ascuns şi îşi iubea părinţii. Fiind copil nici nu înţelegea comportamentul părinţilor. Ei nici o observau, excepţie în cazul când îi dădeau de lucru sau când Varvara mai inventa ceva. Nici măcar nu îi dădeau să mânânce. Eroina scrie în jurnal că atunci când o născuse pe Varvara, tatăl a plecat în oraş de unde acumpărat salam, şuncă şi colac şi au ospătat împreună cu moaşa, iar pe ea nu au chemat-o. Moaşa a întrebat de ce nu o chemaă şi pe copilă să mănânce, probabil îi e foame, la care mama a zis: Nu te teme, să îi fie foame găsea ceva prin casă. Mama cel mai mult o dispreţuia, cu toate că era copia ei. Îi spunea întruna: să fi ştiu că o voi aduce pe luma pe sora ta nu te năşteam spurcăciune! Oribil!
M-a impresionat şi momentul când povesteşte cum a reacţionat mama ei când a avut prima menstruaţie. A scos afară cămaşa şi chiloţii însângeraţi, le flutura în sus şi striga: Am să-ţi arăt eu ţie, nevastă, curvo...şi tot aşa. Sunt redat multe cazuri când era bătută şi batjocorită de mama ei. Tata, aşa cum spune Cătălina îşi arăta ura indirect. Nici când deja era căsătorită şi avea copil atitudinea lor nu se schimbase. Nici nu doreau să audă de nepot, iar mam sa într-una îl blestema şi îi spunea : să nu aibă noroc în viaţă!
Îmi pare rău că nu am înţeles de ce procedau aşa? De ce urau propriul lor copil? Sângele lor? S-au dus cu acest secret în mormânt părinţii ei. Mama sa înainte de moarte a spus doar că făcea asta la comanda soţului.
E bine că autoarea a publicat manuscrisul, astfel aflăm şi noi trista poveste pe care domna Cătălina a ţinut-o aproape 80 de ani. Abia atunci „a scos gunoiul din casă”, aşa cum afirmă.
Pe mine m-au cutremurat aceste destăinuiri….


Bătălia cărților: Chris Grabenstein „Evadarea din biblioteca domnului Lemoncello”

Acțiunea se petrece într-o bibliotecă, care a fost construită din nou, după ce 12 ani orășelul american rămase fără bibliotecă publică.

Biblioteca nouă reprezintă „o fortăreață impunătoare pe trei nivele”, înzestrată cu cea mai modernă tehnică: „roboți care mișună prin bibliotecă ; Centrul de Studiu Electronic cu 36 de televizoare cu plasmă ; și cel mai impunător efect vizual al bibliotecii: Cupola Minunilor cu ecrane curbate și statui holografice „. O imensitate de cărți stau pe rafturi până în tavan. Dar cel mai neobișnuit lucru în această bibliotecă sunt jocurile născocite de Domnul Lemoncello, ” un milardar extrem de excendric”. „Luigi Lemoncello: primul și ultimul cuvânt în materie de jocuri” – spun copii pasionați de jocurile lui.
La deschiderea noii biblioteci dl. Lemoncello le propune celor 12 copii, invitați să petrecă o noapte în bibliotecă, o provocare: „Am marea plăcere de a anunța cel mai incredibil și minunat joc creat vreodată: Evadarea din biblioteca Lemoncello!”IMG_20170709_203821
Acest joc i-a captivat pe copii, aflați în „clădirea ultrasecurizată și plină de mistere”.
Între ei apare concurența, rivalitatea, șiretenia dar mai presus, totuși, rămân valorile prețuite de toată lumea: prietenia, spiritul de echipă, bunătatea, respectul față de parteneri. Pentru aceste calități dl. Lemoncello l-a îndrăgit pe eroul principal Kyle Keeley și membrii echipei lui, prieteni împătimiți de carte și jocuri:
– Chiar vom apărea toți în reclamele dumneavostră?
– Categoric. Veți fi faimoși!!
Romanul oferă ” o lectură în același timp inteligentă și amuzantă”. Vă invităm și noi, cei de la biblioteca „Nicolae Titulescu”, să lecturați această carte.

Grabenstein, Chris . – Evadarea din biblioteca domnului Lemoncello . – București, 2015, 365 p.

„Analfabeta care știa să socotească” de Jonas Jonasson

Analfabeta care știa să socotească e  numai un fel de a spune despre o persoană cu capacități de geniu. Un personaj inventat de Jonas Jonasson, pe care îl îndrăgești de la primele pagini ale cărții. Acțiunea începe să se desfășoare în cel mai mare ghetou din Africa de Sud. O fetiță de numai 14 ani, care nu mersese deloc la școală, deveni noua sefă a Biroului de latrine din Soweto. Agerimea cu care se descurcă această fetiță e de invidiat, viața o pune mereu la încercare, iar mintea ei constructivă le rezolvă pe toate.
E din domeniul fantasticului cum această mică negresă Nombeko Mayeki nimerește în anturaje legate de politica statului, apoi și de cea a relațiilor internaționale.
„Ideea de la care pleacă acest roman este aceia că poți schimba soarta lumii chiar dacă ești de ceaIMG_20170809_235716 mai ultimă condiție”

Din Africa de Sud acțiunea trece în Suedia, țara de baștină a autorului cărții, aici Nombeco își întâlnește dragostea. Dar are mult de înfruntat până devine fericită.
„Un roman savuros despre noroc, bombe nucleare și relații internaționale”este incredibil cum poți îmbina toate aceste elemente doar cu ajutorul imaginației nespus de bogate. Scriitorul jonglează cu persoane și fapte reale din politica internațională. E o simbioză interesantă, ce te poartă prin istoria lumii de la mijlocul secolului trecut până la primul deceniu al secolului XXI .

Jonasson, Jonas. – ” Analfabeta care știa să socotească”. – București, 2015, 507 p. 


„Domnișoara Christina” de Mircea Eliade

După „Pădurea Spânzuraților” de L. Rebreanu, nu am mai citit o operă așa misterioasă din literatura română.Domnisoara_Christina

„Domnișoara Christina” este un roman despre o nălucă, despre o femeie care a murit cu 30 de ani în urmă, dar fantoma ei prezentă încă în viața celor ce apropiați. Familia domnișoarei Christina ( mama dna Moscu, sora Sanda și cea mică Simina) au o penisune unde,  mai ales vara,  sosesc musafiri. De data aceasta au venit doar doi: pictorul Egor Pașchevici și profesorul de istorie Nazarie. La început nu era nimic neobișnuit, dar pe zi ce trece auzeau tot mai mult de d-șoara Christina, mai ales de la mica Simina. Au aflat și oaspeții istoria morții ei, au văzut portretul, camera ei. Însă profesorul, plecând în localitate a aflat că acesata a fost o femeie-monstru care tortura oamenii, li se oferea tutror, era o femeie bestială, care a fost omorâtă de amantul ei.

citește mai departe….

„Bună dimineaţa, mamă” de Dumitru Matcovschi

D. Matcovschi  este  autorul cărţilor pentru copii „Numai eu şi numai cerul”, „Clopoţel”,     „Greieraşul Puiu”, „Hora mare” ş.a. Cartea „Bună dimineaţa, mamă” (Editura Cartea Moldovei, Chişnău  1999, 15 pag.) am găsit-o în patrimoniul bibliotecii „N.Titulescu”. Ea conţine 17 poezii, frumos ilustrate de pictorul Vasile Movileanu.68731-img_5276

 Versurile acestei cărţi sunt pentru cei mici, ele sună melodios în ritmul clinchetului de clopoţel:

 „Bate vântul, spicul sună: clopoţel, clopoţel / Spicul sună şi ne-adună: / clopoţel,clopoţel.”(„Clopoţel”

  Poetul Dumitru Matcovschi este foarte drăgostos cu copilele sale, le dezmeardă:

   „Două fete, două puie are tata…/ Ah, fetele mele… /  Copilele mele”…  („Ah, fetele mele”)

  Sunt şi cântece de leagân pentru fetiţe în această carte:

 „Nani-nani şi iar nani, / uşurel, pe braţul mamei / că-i târziu şi luna-i nouă, / şi cerul cu stele plouă”.  („Cântec de leagân pentru păpuşa Drina”)

 şi versuri amuzante  despre jivine mici  ca melcii:

 ” cu căsuţele-n spinare / melcii ies din scăldătoare. /  Şi se duc, se duc, se duc / la pătucul de sub nuc, /  şi-n pătuc se alungesc / şi cu cerul se-nvelesc”… („Melcii”)

Sunt versuri jucăuşe, săltăreţe de parcă ar fi o numărătoare în joaca de-a  prinselea:

 „Unuiele-duduiele, /  joacă hora iepurele: / cu-o furnică şi-o pisică, / şi cu ursul Martinică, /  sub o tufă de urzică”…. („Hora-Mare”)

 Şi aşa din vers în vers ajungem până la sfârşitul cărţii… uite că deja vin urătorii, iar Moş Crăciun le urează tuturora:

   „La mulţi ani” când bate ora; /  La mulţi ani cu sănătate, /  cu belşug şi cu de toate”… (Moş Crăciun)

Scriitorul Dumitru Matcovschi, deşi a plecat la cele veşnice, are mulţi admiratori printre maturi şi printre copii. Citiţi, copii, această carte şi veţi fi plăcut surprinşi!

 

 

„Dacul” de Silvia Ursache

Ne-am propus să fotografiem această carte, făcându-i o ramă din cioburi de sticlă, imaginându-ne că şi informaţia despre cele scrise în legenda istorică „Dacul” s-a acumulat din mici veşti, care au pătruns prin labirintul timpului până la omul din zilele noastre, alcătuind un tablou artistic integru.

citește mai departe

 

 

Reclame

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s