Romanul Patimile după Iov de Val Butnaru oglindește viața oamenilor din sudul Basarabiei în decurs de două secole. În satul de pe malul Ialpugului, numit Bisericuța, se așează cu traiul familia Iovilor, români veniți de peste Prut, din Huși. Unii după alții bărbații familiei – Ioan, Dimitrie, Toma cresc, se maturizează și preiau cârma gospodăriei trainice a familiei, ba chiar ajung să fie primari în Bisericuța. Gospodăria le sporește, numărul hectarelor de pământ crește. Dar cu toate acestea viața le aduce greutăți „pe potrivă”: invidia celor slabi, iubiri nepotrivite, lipsa capacității de a-și învinge caracterul etc.
Bărbații Dimitrie, Toma, Alexie luptă pe rând în cele două războaie mondiale, familiile lor trec prin mari greutăți. Și femeile au parte de zbucium, își împart destinul cu bărbații, sunt cele care acceptă necondiționat soarta de a fi jertfite – Tinca, Stefana, Sofia, Petra.
„Vin Tătarii! Vin tătarii! De când a prins rădăcini legenda despre tătarii pitulați prin Fășia celor două ceasuri, acest avertisment, ca o adevărată declarație de război, răsuna pentru prima dată sub cerul Bisericuței într-o manieră atât de categorică.”
(p. 116) „Tătarii veneau călare pe tancuri cu stele roșii.” (p. 117)
„Ucigătoarele zigzaguri ale istoriei – menționează criticul și istoricul literar Eugen Lungu – a doua răpire a sudului Basarabiei (1878), Primul Război Mondial și rebeliunea bolșevică, 28 iunie 1940, al Doilea Război și revenirea „tătarilor” pe tancuri – trec prin fier și sânge neamul Iovilor, țărani avuți din sudul Basarabiei.”
O istorie aparte o constitue destinul lui Alexie – Dezrădăcinatul, despărțit din fragedă copilărie de familia Iovilor (plecând cu mama la Chișinău) nu reușește să aibă o poziție socială fermă, este maltratat când de o putere când de alta: arestat de Siguranța de la Chișinău, nimerește apoi în subsolurile NKVD-ului din Tiraspol. Întrebările lui Alexie sunt disperate: „Pentru ce, Toma? În numele cui suferim atâta nedreptate? Atâta durere! În numele cărui ideal tata s-a ales cu un cuțit în burtă? Fiindcă a sărit în apărarea unei femei necăjite? De ce a murit Sofia? Fiindcă n-a vrut să se facă de rușine în ochii satului? Pentru ce cauză măreață a fost împușcată mama? Pentru Casa Eparhială aruncată în aer de soldații ruși? Iov, cel biblic, a știut, cel puțin, pentru ce pătimește. Diavolul și-a pus în gând să-l forțeze să se dezică de Dumnezeu, dar noi? Noi la ce-ar trebui să renunțăm ca să fim lăsați în pace?” (p. 262-263)
Eugen Lungu afirmă: „Romanul are două mize livrești distinctive: una biblică, profud simbolică, reangajând mitul lui Iov, omul care avea de toate și trăia în îndestulare, preamulțumit de norocosul său destin. La un moment dat însă binele se întoarce în antipodul său, Iov fiind lovit de toate nenorocirile… Proza lui Val Butnaru reactivează parcă scenariul biblic, blestemul abătându-se asupra întregului neam de țărani din Bugeac, urmându-i din tată în fiu. Nicio pacoste posibilă nu-i ocolește: jaful, violul, exilul, trădarea etc. „
În ciuda tuturor nenorocirilor, familia Iovilor are continuitate prin generația lui Mitru, jurnalistul care transmite, prin telefon, știri pentru ” Europa Liberă” despre războiul din Transnistria din 1992. Și el are parte de răsturnări de situație, deziluzii când reportajul său este considerat un” conflict local”. Finalul romanului scoate în evidență un adevăr pe care ni-l dorim autentic, însăși autorul romanului ne sugerează că: „Moartea Sofiei și distrugerea unei familii de țărani din Sud e un fapt la fel de tragic în istoria omenirii ca și scufundarea Titanicu-lui. ” (p. 326 ) „Iar drama unui popor mic, trecut prin malaxorul istoriei ingrate nu e mai puțin zguduitoare decât căderea unor imperii.” (Mircea V. Ciobanu )
Vă îndemnăm să citiți un roman care captivează și îmbogățește cunoștințele despre trecutul istoric al țării.
Butnaru, Val Patimile după Iov , – Chișinău, 2022, – 327 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 