Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!
Poezia „Floare albastră” este o idilă cu accente filozofice. A fost scrisă în anul 1872 și publicată în anul 1873 în revista „Convorbiri literare”. Poezia are la bază motivul literar al „florii albastre”, întalnit la romanticii europeni, pentru a ilustra sentimentul de dragoste sau chipul iubitei, precum și tendința de proiectare a iubirii în infinit.
„Floare albastră” marchează în evoluția liricii eminesciene părăsirea oricărei convenții și momentul începător al unei etape noi de concentrare și luminare a mijloacelor de expresie. Sentimente, atitudine, cadru, totul vestește o poezie nouă de dragoste în literatura română. Nouă prin sinceritatea și intensitatea simțirii, prin prospețimea și simplitatea imaginii, „Floare albastră” are, cu implicațiile discret sugerate de ultimul vers, („Totuși, este trist în lume!”), și o semnificație filozofică.
Dragi cititori, savurați din „Albastrul” cărților de pe rafturile bibliotecii noastre.
„Literatura română. Dicționar – Antologie de istorie și teorie literară”. – Chișinău 2001. – p. 226.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 