Aniversări · poezii · scriitor

Arcadie Suceveanu „Poetul de la poalele Carpaților”

„Tradițională în aparență, creația lui Arcadie Suceveanu este modernistă în esență. Îndepărtându-se cuviincios de mimetismul neputincios și de expresia plată, sentimentală a majorității scriitorilor în mijlocul cărora a creat și creează, el a cultivat și cultivă metafora, simbolul, parabola prin care își dezvăluie gândirea îndrăzneață și dă strălucire exprimării rafinate care-l aproprie de moderniști.”

Ion Ciocanu

Arcadie-Vasile Suceveanu este un poet, eseist şi ziarist român din Republica Moldova.

Arcadie-Vasile Suceveanu s-a născut la data de 16 noiembrie 1952 în satul Suceveni, raionul Hliboca (Adîncata) din regiunea Cernăuţi (astăzi în Ucraina), în familia lui Vasile şi Catrina Sucevan.

După studiile efectuate la Şcoala de 8 ani (1959-1969) şi la Şcoala Medie din Carapciu pe Siret (1969), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii de Stat din Cernăuţi (1969-1974).

După absolvirea facultăţii, a lucrat ca profesor de limba şi literatura română în satul Horbova din raionul Herţa (1974-1979) şi apoi ca redactor şi redactor-şef la Editura „Literatura artistică” din Chişinău (1979-1990), devenită ulterior Editura Hyperion. A fost ales apoi ca vicepreşedinte executiv al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 1990); secretar şi apoi preşedinte (din 2005) al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat ca poet în anul 1968 cu versuri închinate mamei, în „Zorile Bucovinei”. În versurile sale se remarcă printr-un cadru vast al asociaţiilor, prin dinamismul imaginilor. Prin scris se întoarce mereu cu gândul la Bucovina. Pe lângă volume de versuri, a mai publicat eseistică, cărţi pentru copii şi abecedare. Este foarte apreciat şi pentru cărţile destinate copiilor: „Ştiu ca la şcoală”, „Dacă vrei să fii Columb”, „Poezii de seama voastră”, „Filmul copilăriei”, „Raţa şi Arhimede (când suntem) copii” ş.a.

„Sunt un om care crede profund în existența și atotputernicia forței divine. De aceea, după cum ați remarcat, în textele mele fac adesea trimitere la divinitate, recurgând la simboluri, la precepte și idei biblice, la marile parabole ale învățăturii creștine. Cred însă că mă situez mai mult de partea acelor poeți care, chiar și atunci când îl invocă pe Dumnezeu în tonalități și inflexiuni interogative mai pronunțate, nu fac decât să sporească taina cea mare care ne apără și ne salvează.”
Arcadie Suceveanu

„Scriu cu plăcere pentru copii. Sunt convins că și pentru copii se poate scrie „altfel”, într-o formulă modernă sau chiar postmodernă. Din nefericire, însă, persistă părerea că pentru cei mici se poate scrie cât mai „lejer”, adică oricum, fără ambiții și pretenții mari. Greșit. Dacă iei lucrurile în serios, scrisul destinat celor mici implică mai multă exigență, o responsabilitate sporită. Copilul simte imediat falsul, lui îi repugnă „făcutul”, artificiosul, inautenticul.”
Arcadie Suceveanu
Poetul Arcadie Suceveanu și-a bucurat micii cititori cu o nouă carte inspirată din serile de mai şi din cântecul greierului, despre care spune că îi este cel mai bun prieten.

Ființe, umbre, epifanii: Un trinom arhetipal: călătorie – moarte – renaștere
Mai puțin interesat de dimensiunea ludică a scrisului și mai curând preocupat de revelarea „sensului vieții”, Arcadie Suceveanu, își propune în volumul Ființe, umbre, epifanii, o nouă abordare a actului poetic. Versul său din ultimul timp e tot mai încărcat de întrebările fundamentale ale ființei, iar metafora sa, tot mai adaptată sensului metafizic al existenței.

De asemenea, a mai publicat cronici literare, eseuri şi a tradus din poezia ucraineană şi rusă. Selecţii din versurile sale sunt incluse în antologii de poezii din România, Suedia, Ucraina, Rusia, Turcia, Macedonia, Franţa, Belarus şi Italia.

Arcadie Suceveanu este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru-fondator al PEN-Clubului din Moldova.
Laureat al mai multor premii, între care: Premiul Naţional al R. Moldova (1998), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1987, 1995, 1999, 2000, 2002).

Selecţii din versurile sale au apărut în diverse antologii din România, Ucraina, Rusia, Turcia, Belarus, Macedonia, Suedia, Italia, Franţa.

Pe fundalul liricii tradiționale, a cărei paradigmă mai domină, la începutul deceniului opt, versurile poeților din nordul Bucovinei, nu chiar toate strălucite, dar absolut toate voit strălucitoare, oglinzi verbale în care realitatea își potrivea comod rochiile în dorința de a arată cît mai fermecătoare, pe acest fundal tratat intens cu naftalină partinitatii  pentru a nu fi atacat cumva de moliile artei moderne, scrisul emancipat al tînărului poet Arcadie Suceveanu apărea că o notă discordantă. El renunta la strea de larvă închisă în crisalidă oglinzii, nu se mai mulțumea să fardeze  realul, ci venea să-l deconstruiasca, avînd intuiția că poeticul, vorba lui Jean-Francois Lyotard, ține de construcție: 

Numai cu plopii te mai pot iubi,
Numai cu ramul te mai pot cuprinde.
În mine vine iarbă peste zi
Și simțurile toate mi le-aprinde.
Sângele meu s-a plictisit de-acum
Doar pasărea mai vine să mă zboare.
Știu să-ți învăț venirea după cum
Ninge în prima zi de ianuare.
Copil corupt de un instinct divin,
Lumina ta în stele azi o sufăr.
Te-nchipui după starea unui crin,
Te pierd după voință unui nufăr.

Nu-mi mai sărută pleoapă nici un zeu,
Norii îmi fac transfuzii de candoare.
De se exprimă teii-n locul meu
Tu ești, iubito, ziua lor de floare.

Arcadie Suceveanu.

Sunt un poet căruia îi place să gloseze pe marginea fenomenului literar, să scrie din interiorul procesului de creație, cum se zice. Sunt de părerea că un poet din secolul XXI e bine să aibă cheie și pentru alte uși, nu doar pentru poezie. De aceea, în afară de poezie, am scris și eseu, cronici și portrete literare, cărți pentru copii, am tradus poezie și proză din limbile rusă și ucraineană s.a.

 În altă ordine de idei, cronicile și eseurile pe care le scriu mă ajută să-mi mențin luciditatea creatoare, spiritul analitic, ele sunt ” explicația ” sau, mai bine zis,  ” carcasa ” teoretică a propriei mele poezii.

Arcadie Suceveanu.

Publicitate

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s