Aniversări · artă

Clopoțelul de argint al Dariei Radu

Cântecele Dariei Radu te fac să revii cu gândul, dar și cu inima, la jocurile de cândva: zburdalnice și inofensive, ca un surâs al dulcei copilării”.

(Claudia Partole)

Doamna se așează la pian. Fața i se luminează de un zâmbet abia văzut, de parcă Îngerul surprinzător al Inspirației i s-a fi arătat pe neașteptate, îmbiind-o cu un gest ispititor în lumea Muzicii și a Copilăriei inocente.

De pe clapele atinse ca pentru prima oară cu înfiorare sau cu duioșie se înfiripă un început de cântec, care se preschimbă treptat în tril de privighetori și ciocârlii.
Fiecare acord se așeaza ca o frunză în pereții templului sonor, imaginar al muzicii.

Degetele distinsei Doamne ating ușor clapele ce vibrează într-o clopotire cu glas de argint, amintindu-ne tuturor că am fost și noi copii.

Daria Radu,  căci despre Domnia Sa e vorba, nu a compus muzică spre a-și face un nume, ci și-a făcut un nume, compunând muzică.

Cântecele Dumneaei au pătruns atât de firesc în viața noastră, încât ne-am pomenit de la o vreme fredonându-le surprinși  că le cunoaștem pe dinafară.

Daria Radu are și harul de a-și cânta cântecele, de a le tălmăci și a le da lumii așa cum le-a conceput  cu mintea și inima.

Compune cântece pe versurile poeţilor români şi poeţilor moldoveni ca Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu, Grigore Vieru, Constantin Dragomir, Ion Vatamanu, Anatol Ciocanu, Ion Gheorghiţă, Petru Cărare, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Claudia Partole şi alţii. Compozitoarea Daria Radu este şi autoare a mai multor cărţi, culegeri de cântece pentru copii: Clopoţelul de argint, editată la editura Făt-Frumos în 1994, Cântec de-nceput,  Zâmbetul primăverii, Hai cu mine clopoţel, Romaniţa cerului, Darul lui Crăciun (2009), A venit toamna (2010) etc.

La mulți ani și noi realizări, distinsă Doamnă, a cântecului nostru de azi și de mâine!

Publicitate

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s