Aniversări · scriitor

Alexandre Dumas-tatăl – creatorul romanului istoric de capă și spadă

Romancier, dramaturg, jurnalist, eseist, traducător al operei lui Walter Scott, Alexandre Dumas a lăsat o impunătoare moștenire literară: câteva zeci de piese și peste 250 de romane.

Dumas se consacră literaturii, scriind drame istorice și moderne, melodrame, tragedii, comedii. Se îndreaptă spre romanul istoric, pe care îl transformă în roman de capă și spadă. În scrierea romanelor sale, a fost ajutat de numeroși colaboratori, printre care Gerard de Nerval. Romanele sale erau publicate în tiraje enorme. Dumas a devenit unul dintre cei mai apreciați scriitori francezi, criticii situându-l lângă Hugo și Balzac. Este unul dintre cei mai citiți prozatori din toate timpurile.

A trăit și a scris cu frenezie. Este bine cunoscut în lumea întreagă ca autorul numeroaselor romane istorice scrise în spirit romantic: Cei trei mușchetari, Contele de Monte-Cristo, Regina Margot.

„Dumas scrie întocmai cum alții merg la asalt, cu un avânt care-l domină, cu o vervă care-l minuna și pe dânsul. Deviza lui era: ceea ce mă amuză e bun, ceea ce mă plictisește e prost. În cei trei eroi, cu d’Artagnan patru, se rezumă pe sine însuși. Le dăruiește propria-i voioșie/ spirit de frondă și gust de aventuri. Mai ales d’Artagnan seamănă cu Dumas ca un frate.” (Liviu Rebreanu)

Cei trei mușchetari

Trilogia Cei trei mușchetari a fost publicat în revista Le Siecle între martie și iulie 1844. Romanul lui Dumas descrie aventurile lui d’Artagnan și ale camarazilor săi Atos, Aramis, Porthos și implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez a acesteia, precum și asediul orașului La Rochelle. Acțiunile celor patru prieteni se vor intersecta și cu planurile misterioasei Milady de Winter și ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort.

Alexandre Dumas desenează, în primul roman al trilogiei, un pitoresc tablou al epocii lui Ludovic al XIII-lea. Tânărul gascan d’Artagnan vine să-și caute norocul la Paris. Fiind iute la mânie și susceptibil ca toți gasconezii, ajunge să se certe pe rând cu trei mușchetari din garda regelui: Atos, Porthos și Aramis. Conturile trebuie să fie reglate prin trei dueluri succesive, în ciuda interdicției regale și a cardinalului Richelieu. Surprinși de soldații cardinalului, mușchetarii nu vor să se predea. Are loc o luptă inegală, în care d’Artagnan se decide să participe alături de mușchetari, câștigându-le astfel încrederea, simpatia și, în cele din urmă, prietenia. D’Artagnan este admis în tovărășia lor, angajându-se sub celebra lozincă „Unul pentru toți, toți pentru unul!” în lupta contra cardinalului Richelieu și a unuia dintre agenții săi, perfida Milady de Winter.

Contele de Monte-Cristo

Pe drum spre Marsilia, la dorința căpitanului ce tocmai își dădea sfârșitul, Edmond Dantes preia din Elba o scrisoare a lui Napoleon către un bonapartist din Paris. Odată ajuns în port, domnul Morrel, armatorul ce deținea nava ”Faraon”, pe care lucra Edmond ca secund, îi oferă tânărului marinar slujba de căpitan. Acest act produce o mare neliniște din partea unui contabil aflat pe vas, Danglars, care îl invidia și îl ura pe Edmond. Dantes mulțumește domnului Morrel pentru slujbă, după care se duce să-și viziteze tatăl și pe minunata sa logodnică Mercedes, ce locuia în satul de pescari al catalanilor. Ca urmare a denunțului lui Danglars și a lui Fernand Mondego, un căpitan ce iubea pe Mercedes, Edmond e arestat ca informator, judecat și închis la Chateau d’If pentru 14 ani. Acolo se se împrietenește cu abatele Faria, care-i lasă ca moștenire secretul comorii familiei Spada, ascunsă pe insula Monte-Cristo. După ce evadează, cu o înfățișare nouă, conferită de bogăție și de marea cultură pe care o căpătase sub îndrumarea lui Faria, Edmond se întoarce pentru a se răzbuna, devenind astfel Contele insulei pustii și muntoase Monte Cristo.

Regina Margot

La sfârșitul secolului al XVI-lea, sub dominația capriciosului rege Carol al IX-lea, când catolicii își disputau cu protestanții puterea politică, căsătoria dintre regina Margot și un prinț protestant, Henric de Burbon, a reprezentat o șansă pentru reconciliere.

Dar destinul a hotărât altfel și a urmat sângerosul masacru din noaptea Sfântului Bartolomeu, petrecut în anul 1572, când au fost uciși sute de protestanți. Într-o perioadă tulbure, când intrigile de la Curte se înmulțesc la nesfârșit, regina Margot trăiește o poveste de dragoste cu tânărul La Mole, și el protestant. Viața celor doi, precum, și a regelui Henric de Burbon, este periclitată de planurile malefice pe care le urzește neîncetat Caterina de Medici.

„Regina Margot rămâne, mai presus de toate, romanul dragostei și al prieteniei.” (Ileana Mihăilă)

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s