Romancier, medic, teolog, om de știință, filozof umanist, Francois Rabelais reprezintă indubitabil o figură remarcabilă a literaturii franceze și universale.
Monument al literaturii universale, opera sa este constituită din cinci volume, avându-i ca protagoniști pe legendarii Gargantua și fiul său, Pantagruel, simboluri ale idealului de om universal, pe care și-l propune Renașterea.
Inspirată din cărțile populare anonime și din poveștile cu uriași apaținând tradiției autohtone, opera lui Rabelais propune trei figuri de regi (Grandgousier, Gargantua și Pantagruel) acționând în spirit renascentist (marile întâmplări se petrec în sec. al XVI-lea). Primele două cărți prezintă istoria a trei generații de uriași. Cărțile, construite pe același calapod: originile eroilor, educația primită, succesiunea de evenimente, toate având un caracter fabulos și comic, atacă, prin substanța lor, feudalitatea ca instituție: biserica, școala, justiția, monarhia. Primele două cărți au fost semnate, la primele ediții, cu anagramă, din motive ușor de înțeles. În timpul vieții, membrii Universității Sorbona l-au judecat pe Francois Rabelais de patru ori din cauza ideilor sale.
Bucuria cu care își creează eroii, dragostea cu care îi cizelează, lumina și utilitatea care vine de la ei ni-l prezintă pe scriitor ca pe un om care nu refuză plăcerile vieții, prețuind-o totodată ca pe un dar. Rabelais se regăsește în personajele sale. Personajele sale principale – Gargantua și Pantagruel – seamănă cu eroii din basme, iar supranaturalul ne amintește și el de basm. Acești eroi reprezintă „o împletire de Harap-Alb cu un Strâmbă-Lemne, cu un Sfarmă-Piatră, cu un Setilă, cu un Flămânzilă și cu un Păsări-Lăți-Lungilă. Ei au mintea ascuțită și ideea dreaptă pentru a putea ieși din orice încurcătură… Ei se bizuie pe Dreptatea Supremă și pe uriașa putere omenească.” „Pantagruel, idealul lui Rabelais, este un uriaș, adică un fiu de rege, foarte bun, foarte viteaz, foarte înțelept și foarte inteligent. Totul prin rațiune, rațiune pretutindeni, iată deviza sa.”
Uriaș ca fizic, acumulând cu nesaț tot ce le oferea viața, eroii sunt însetați de cunoaștere și au înțelegerea deplină a tot ce este omenesc. Gargantua își sfătuește fiul să studieze limbile și științele, să tindă să cunoască perfect „cealaltă lume, care este omul”, să fie moral, căci „știința fără conștiință nu-i decât ruină a sufletului”, să lupte împotriva cotropitorilor și să-și apere țara etc.
Această operă nu se aseamănă cu nici una de dinainte de Rabelais. Produs al amestecului de cultură savantă și populară, ciclul romanesc nu rămâne numai o dovadă documentară a timpului său… răspund și astăzi celor mai nobile aspirații umane.
Morala proprie lui Rabelais rămâne umorul grandios, șfichiuitor și malițios, făcând din narator o instituție a râsului, fie că parodiază o expediție războinică, fie că satirizează variate aspecte ale societății timpului său. Opera lui Rabelais reprezintă și un triumf al cuvântului, sugerând magistral stilul oral și invenția verbală fără egal.
„Încrezător în posibilitățile omului, autorul proclamă dreptul la libertate al individului… alege calea liberei cugetări, a înțelegerii raționale a lucrurilor, atitudine ce emană din încrederea sa în capacitățile naturii umane, în puterea căreia stă și posibilitatea de a realiza fericirea pe acest pământ.” (Marcel Petrișor)
100 de scriitori notorii ai lumii: viața, activitatea, opera. – Chișinău, 2006. – 400 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 