Poet, romancier, dramaturg, teoretician al romantismului, Victor Hugo este o stea ce strălucește pe firamentul culturii franceze și al celei universale. „Geniul fără frontiere„, după cum l-a numit Charles Baudelaire, și-a consacrat viața idealului său umanitar, democratic și progresist, proclamând încrederea în triumful Omului prin cunoaștere, știință și iubire.
De la romanele istorice și poezia contemplativă Hugo ajunge la crearea unei grandioase fresce sociale, mitice și realiste în același timp, pictată în capodopera sa epică Mizerabilii. Prima ediție apare în 1862, la Paris. Romanul este alcătuit din cinci părți dintre care patru constitue, succesiv, istoria personajelor principale: Fantine, Cosette, Marius, Jean Valjean. Personajul care omogenizează aceste secvențe și portrete narative într-un ansamblu epic interactiv este Jean Voljean. Acest roman al destinelor de marginali și proscriși debutează cu întâlnirea antologică dintre monseniorul Myriel, episcop de Digne, nobil slujitor al pietății creștine, și Jean Valjean, ocnașul întemnițat timp de douăzeci de ani pentru furtul unei păini. Această întâlnire constitue generatorul evenimentelor următoare. Cutremurat de noblețea episcopului care declarase jandarmilor că sfeșnicele de argint furate de ocnaș i-au fost dăruite de el însuși, Jean Valjean decide să lupte împotriva nedreptăților și „fatalității” sociale. Primul personaj asupra căruia se exercită acțiunea lui socială este Fantine, fata de origine modestă care, sedusă și părăsită de un student parizian, încearcă să-și crească copilul născut fără tată. Dar mijloacele nu i-o permit, iar micuța Cosette este încredințată cu naivitate monstruosului cuplu de hangii Thenardier. Prin cumplita-i existență, Cosette devine personajul emblematic al copilului-martir, cel care ilustrează teza autorului conform căreia „suferința începe la orice vârstă„. Între timp, Jean Valjean face avere la Montreuil-sur-Mer, sub numele de Madelaine. Stimat de concetățeni pentru noblețe și generozitate, devine chiar primar, dar, pentru a salva un nevinovat căruia i se atribue identitatea lui Jean Valjean, nu ezită să se autodenunțe. Apare – din nou cu valoare emblematică – tenacele și inumanul polițist Javert, tip de personaj care va face carieră în policier-urile secoluli XX. Jean Valjean este arestat de Javert pe când Fantine, distrusă de muncă inumană din fabrică, moare, iar înmormântarea ei poartă stigmatul acuzator al societății care a distrus-o. Trimis la ocnă, Jean Valjean evadează, o scoate pe Cosette din robia soților Thenardier și, hăituit de Javert, se refugiază cu fetița într-o mănăstire. După ani își fac apariția Marius, student la drept, partizan al democrației, prietenul său Enjorlas, un Saint-Just romantic, și celebrul „gamin” Gavroche, copilul abandonat al monstruoșilor Thenardier. Hăituit în continuare de Javert, Jean Valjean este salvat de Marius care o cunoaște astfel pe Cosette, de care se îndrăgostește, socotind-o fiica fostului ocnaș. Curând izbucnește revoluția; republicanii înalță baricade, iar Marius e rănit, micul Gavroche moare. Valjean îl salvează pe Marius, conducându-l în catacombele Parisului, unde așteaptă să treacă represiunea.
Ultima parte a romanului restaurează „dialectica binelui”: diabolicul Javert se sinucide, zguduit de noblețea sufletească a victimei sale, Marius se căsătorește cu Cosette, după ce au aflat întregul adevăr. La șaizeci și cinci de ani, Valjean se stinge, cu datoria morală împlinită, datorie trasată cu optsprezece ani în urmă de monseniorul Myriei.
Finalul, tipic hugolian, proiectează sufletul personajului în marea peregrinare cosmică. „Digresiunile” formale, expresie a capacității de mișcare pe spații ample a geniului hugolian, includ descrierea Parisului, a bătăliei de la Waterloo, circumscriind timpul narativ între înfrângerea napoleoniană și domnia regelui burghez Louis-Philippe, explorarea argoului parizian. „Înaintea lui Zola, Hugo se informează și informează. Alternează capitolele narative și capitolele de meditație. Topește epopea în proză și romanul istoric într-un ansamblu unic.” Mizerabilii este considerat de scriitorul rus Lev Tolstoi „cel mai bun roman din literatura franceză.”
Vă invităm să lecturați acest roman, dacă încă nu ați făcut-o până acum, iar unii îl recitesc cu plăcere de nenumărate ori.
Hugo, Victor Mizerabilii. – București, 2004. – 1228 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 