Fiodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la 30 octombrie 1821 la Moscova, în familia unui medic. Copilăria și adolescența și le-a petrecut în ambianța intelectualilor mic-burghezi, numiți „raznocinți”, din metropolă și la țară, la o mică moșie.
Prozator, publicist și eseist, Fiodor Dostoievschi este unul dintre marii scriitori ruși, creatorul romanului social-psihologic. A influențat literatura secolului XX-lea prin profunzimea analizei psihologice și prin zguduitoarea problematică morală a operei sale.
Și-a făcut studiile la un pension particular din Moscova, apoi la Șcioala Politehnică din Sankt Petersburg. Încă din anii de studenție se pasionează de literatură, fiind inițiatorul și participantul activ al unui cerc literar.
Lucrează un singur an, după care demisionează, consacrându-se carierei literare. A debutat în 1844 cu traducerea romanului Eugenie Grandet de Balzac.
Celebritatea îi vine imediat după publicarea primului roman – Oameni sărmani, apărut în ianuarie 1846 în Almanahul de Petersburg. Este recunoscut drept unul dintre cei mai talentați scriitori ai vremii, reprezentant al școlii naturaliste și continuator al lui Gogol.
Proza (povestirile și romanele) lui Dostoievski este expresia compasiunii pentru deposedații vieții, pentru cei oropsiți, solitari și marginalizați. În centrul romanelor se află cu preponderență tema nedreptății lumii și complexitatea relațiilor umane într-un mediu nefast.
Dostoievski scoate în evidență raza de omenie care există în om, chiar și în sufletele cele mai pervertite. Personajele sale, complexe și contradictorii, aparțin diferitor pături sociale, chiar și indivizii ajunși pe ultima treaptă a degradării: ocnași, criminali. Fiind capabile de cele mai abjecte crime, ele comit și fapte generoase, tind spre purificarea sufletului, încearcă să-și ispășească nelegiuirile comise.
Personajele lui Dostoievski sunt înzestrate cu trăsături general-umane pe fundalul unui mediu social concret, zugrăvit cu forță evocatoare. Dincolo de puternica lor individualizare, ele au deseori valoare simbolică.
În problemele artei, Dostoievski a intrat în contradicție cu Belinski, criticul care l-a elogiat printre primii, și cu întreaga redacție a publicației Sovremennik (Contemporanul). Deși susținea că izvorul inspirației este viața reală, iar scriitorul – „copilul veacului”, Dostoievski considera că o operă literară nu trebuie judecată după criteriul folosului social pe care îl aduce, că „scopul artei e în ea însăși”.
100 de scriitori notorii ai lumii: viața, activitatea, opera. – Chișinău, 2006. – 259 p
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 