Se constitue, oficial, la 11 septembrie 1991 Teatrul „Eugene Ionesco.” A apărut grație dorinței arzătoare a unui grup mic (format din 13 actori în frunte cu Petru Vutcărău), dar foarte talentat, de oameni de teatru care împărtășeau aceleași concepții artistice. Și care au intuit, la un moment dat, necesitatea imperioasă de schimbare a paradigmei culturale a unei societăți, încremenite în tiparele sovietice, ce impuneau sute de interdicții ridicole, limitând drepturile politice și sociale ale oamenilor, și, odată cu ele, și libertatea de expresie artistică a creatorilor. Ideea fondării acestui teatru le-a fost sugerată tinerilor rebeli de însăși absurditatea sistemului totalitar, care s-a autoerodat din interior, cramponat de propriile dogme.
Având la bază promoția șciukinistă a anului 1985, clasa profesorilor Anatoly Borisov și Alexandr Iașcenko, de la care deprind gustul pentru o dramaturgie universală de valoare, ionescienii își propun sarcini extrem de ambițioase. Ideea de a conferi tetrului numele lui Eugene Ionesco nu a fost o simplă întâmplare, acordul marelui dramaturg francez de origine română fiind primul trofeu obținut de către descendenții școlii vahtangoviste.
Creația individuală a tandemului artistic Petru Vutcărău și Mihai Fusu vădește predilecția actorilor nu doar pentru un teatru de conținut, dar și de formă – pe cât de expresivă, pe atât de șocantă, unde tragicul devine comic, iar comicul se preschimbă în tragic. Lucrul atestat și de academicianul Mihai Cimpoi, care se pronunță asupra celor „două stări, care stau la originea acestui teatru al absurdului existenței umane: ale fugitivului și greoiului, ale vidului și plinului de prezent, ale transparenței ireale a lumii și ale opacității.”
„Ionescienii” rămân în continuare fideli principiilor enunțate, experimentând în materie de curente stilistice, forme și conținuturi, axându-se pe dramaturgia de tip absurdist, fiindu-le aproape tema incomunicabilității umane, utilizând elemente ale reatrului nonverbal sau ale teatrului cruzimii.
Pe lângă spectacolele de mare rezonanță, treptat, prinde rădăcini și ideea creării primului festival de teatru în spațiul nostru. Astfel, în 1994, apare BITEI – Bienala Internațională a Teatrului „Eugene Ionesco„, care ulterior devine cartea de vizită, mesagerul culturii și artei teatrale a Moldovei în toate țările, atât estice, cât și cele vestice.
Orașul Chișinău văzut prin prisma oamenilor de teatru apare la „Eugene Ionesco” în spectacolul Oameni ai nimănui de Dumitru Crudu. Un spectacol despre fenomenul migrației ilegale. Este una dintre primele piese care scoate în evidență această temă. Acțiunea se desfășoară la Chișinău doar parțial.
Cele mai bune spectacole ale Teatrului „Eugene Ionesco” au fost înscrise în analele istoriei artei teatrale naționale – „Așteptându-l pe Godot”, „Cântăreața cheală”,„ Regele moare”, „Pescărușul”, „Mașinăria Cehov”, „Oscar și tanti Roz” ș.a.
Hașcu-Ghimpu, Dina Teatrul „Eugene Ionesco” istoria unei desidențe. – Chișinău, 2016. – 215 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 