Bătălia cărților · familie

Bătălia cărților: „Copiii de făină” de Anne Fine

Scriitoarea britanică Anne Fine ne oferă o carte despre adolescenți, care alcătuesc o clasă cu reputație proastă, de elevi care abea de pot citi și scrie și care nu sunt în stare să susțină examene la fizică, chimie, biologie. Este vorba de cei nouăsprezece băieți din clasa a X-a C: „Cazurile Triste și Incorigibilii, cei despre care se vorbește cel mai adesea și cel mai vehement în cancelarie în ultimii doi ani, pe tonuri disperate sau iritante.” (p. 7)

Cu toate acestea, li se oferă sau li se impune și lor, ca și celorlalte clase din școală, să participe la Târgul de Știință, organizat în fiecare an: „Copiii de făină sunt un experiment menit să exploreze relația dintre părinte și copii. ” (p. 29)

Tema propusă pare simplă, pe potriva puterilor băieților, dar trebue și să-i atragă cu ceva, să-i intrige. „Puține șanse! – e de părere dirigintele clasei, care întră în polemică cu alți pedagogi – „Cu banda aia de sociopați, ce importanță are? Nimeni dintr-a X-a C n-ar putea să aibă grijă de un bolovan fără să-l crape. Nu poți aștepta ca niște saci de trei kilograme de făină să supravețuiască!” (p. 28)

Și totuși, se găsește printre ei un băiat – Simon Martin: „pentru prima dată în viața lui găsește un sens într-o temă pentru acasă. Copila sa de făină nu mai este un simplu săculeț.”

Cu cât trec mai multe zile de când o avea în grijă pe copila de făină se tot gândește la copilăria lui, la cei care îl înconjoară. În mintea lui apar diferite întrebări, pe care i le pune mamei sale, dorind să afle cât mai multe despre sine când era mic, dar mai ales, de ce l-a părăsit tatăl său.

„Ca să ai grijă de un copil de făină, e nevoie de doi. Un suplinitor… Ciudat totuși că n-o auzise (pe mama) niciodată dorindu-și să se întoarcă taică-său… Dar lui Simon îi era dor de el…” (p. 75)

Având grijă de copila de făină, Simon Martin conștientizează responsabilitatea de care trebue să dee dovadă un părinte, atunci când are de crescut un copil. Se întreabă dacă el ar putea îndeplini o astfel de sarcină. Își amintește de toate sacrificiile pe care le-a făcut maică-sa ca să-l crească și se întreabă pe sine de ce tatăl lui nu și-a asumat această responsabilitate?

În mintea lui răsare idea că el și-ar dori să fie tată al unui copil, dar nu acum, ci la timpul potrivit! Iar în ultima din însemnările zilnice prezentate dirigintelui a scris: „Mi-a plăcut să am grijă de copila mea de făină, chiar dacă de multe ori mi s-a urât de ea și m-a călcat pe nervi… Dar mi-a părut bine să știu că și el (tatăl meu) mă ținea așa în brațe când eram mic. Poate chiar m-a iubit, în felul său.” (p. 186)

Finalul cărții e unul fascinant de spectaculos: „Simon își cufundă brațele până la coate în făină și, sfârtecând ultimii saci, le scutură conținutul și făcu pe jos mormane de făină. Era atât de fericit, încât nimic nu-i putea știrbi încântarea.” (p. 211) Se simțea liber. Simon Martin știa ce are de făcut, o să-i ducă mamei sale flori. Iar cântecul „Plec pe mare” izbucni de la sine.

Vă îndemnăm să citiți această carte, dragi utilizatori!

Fine, Anne Copiii de făină. – București, 2020. – 213 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s