Aniversări · cărți jubiliare

„Amintiri din copilărie” de Ion Creangă – 140 de ani de la publicare

Amintirile” se datoresc, probabil, tot vreunui îndepărtat imbold eminescian. Nu se poate ca în plimbările acelea de pomină prin mahalale Iașilor, Creangă, obsedat cum era de Humuleștii lui, să nu-i vorbit lui Eminescu de tărâmul paradisiac al copilăriei… Iar Eminescu, la rându-i, nu se poate să nu-l fi îndemnat, cu același entuziasm ca pentru povești, să fixeze mereu împrospătatele imagini vechi pe hârtie. Fapt este că, începând din luna septembrie a anului 1880, Creangă își scrie Amintirile din copilărie, în patru capitole.

Prima autobiografie literară din literatura românească este Amintiri din copilărie, operă capitală a lui Creangă, primele trei părți fiind publicate între 1881-1882, iar partea a patra – postum.

Amintiri din copilărie reprezintă o monografie a satului și sufletului românesc. Humuleștii devin un centru al lumii, un spațiu sacru, de veacuri același, care perpetuiază prin respectarea tradiției, a datinilor strămoșești, prin munca și alinierea ființei umane la ritmurile naturii. Acesta este spațiul ideal pentru o copilărie fericită, pe care o trăiește Nică, personajul narator prin care autorul își exprimă gândurile și sentimentele. Creangă depășește cadrul particular: „Așa am fost eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii de când îi lumea și pământul.” Nică devine expresia copilului universal, vesel, uneori năzbâtios, inventiv. Farmecul operei Amintiri din copilărie este conferit și de stilul artistic inconfundabil al autorului: „Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești care nici frumos până la douzeci de ani, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut. Dar și sărac așa, ca în anul acesta, ca în anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-m fost.”

Ceea ce domină documentului psihologic cuprins în Amintiri e admirația fără margini a autorului față de grupul social căruia îi aparține. Mărturiile directe în această privință sunt și numeroase, și convingătoare. Mândria răzeșului, a țăranului liber izbucnește nestăvilită când Creangă afirmă: „Și apoi Humuleștii și pe vremea aceea nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre… cu biserică frumoasă și niște preoți și poporâni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor.”

„Literatura românească n-a produs până azi nimic mai profund original ca Amintirile din coplărie și Poveștile lui Creangă… Ion Creangă întrunește toate darurile și frumusețile acumulate în poveștile poporului, roade a nenumărați povestitori anonimi în nesfârșite timpuri…”

Literatura română. – Chișinău, 2001. – 524 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s