Sărbătorile de la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie (Ovidenia, Noaptea Strigoilor, Moș Niculae) formează scenariul ritual de înnoire a timpului. Unele dintre aceste scenarii sunt închinate lupului, poate cel mai feroce animal sălbatic de pe meleagurile europene. Simbolismul lupului în mitologia universală are aspect atât pozitiv cât și negativ. Pe de o parte, prin faptul că vede în întuneric a fost făcut simbol al luminii, al Soarelui și al focului, pe de altă parte are caracter demonic.
În mitologia greacă, lupul este una dintre întruchipările lui Zeus, a lui Ares – zeul războiului și un atribut al lui Apollo, „căruia, pe vremea practicilor magice în agricultură, i se aduceau drept sacrificii ființe omenești, cu scopul de a scăpa de secetă și a pune capăt catastrofelor naturale de tot felul.”
Lupul, datorită cruzimii lui și a spaimei pe care o producea a fost un animal foarte respectat în sud-estul Europei. Strămoșii noștri, dacii au făcut din acest animal un adevărat cult magico-mitologic. Se știe că cea mai vie imagine pe care a avut-o antichitatea despre populația Daciei a fost strâns legată între daci și lupi. Această populație se numea Carpi – de aici rezultă și denumirea munților Carpați, pe versanții cărora locuiau atât oamenii cât și lupii.
Stindardul dac – corpul de balaur cu cap de lup era motiv de groază pentru dușmani. El era alcătuit din aramă – de aici și expresia „lupii de aramă ai dacilor”, capul lupului avea gura larg deschisă. Stegarul purta ridicat acest stindard în goana calului și aerul care pătrundea prin gura deschisă scotea sunete șuerătoare.
Imaginea mitică a Lupului Alb – căpetenia lupilor – era respectată cu sfințenie de către strămoșii noștri, ca pe cel care a fost salvatorul dacilor, din cetatea Sarmizegetusa, asediată de romani, și în general cel care-i ajută în orice momen de cumpănă.
Sun mai multe superstiții și credințe legate de lup. Un păr din coada lupului poate aduce iubirea oricărei femei. Această superstiție s-a păstrat până în zilele noastre, în jocurile rituale din perioada solstițiului de iarnă, executate de tinerii care poartă măștile-costume ce simbolizează lupul.
G. Coșbuc în eseul său intitulat Gura lupului, arată că: „prezența masivă a numelui Lupu, sau derivatele sale Lupașcu, Lupan, Lupei, Lupușor etc. în onomastica tradițională se explică prin schimbarea numelui adevărat al copilului, cu cel al animalului, care e spaima duhurilor rele ale întunericului.” Această schimbare de nume, poartă denumirea de „botezul păgân al copiilor”, și se face pentru a-l întări pe noul născut și a-l face puternic precum lupul. Obiceiul se mai păstrează și în zilele noastre.
Dintre numeroasele lucrări ale literaturii române închinate crudului și totemicului animal, superba poezie Lupul de Octavian Goga este poate cea mai reprezentativă: „Tu ești tovarăș visurilor mele…/Tu, numai tu, neânblânzită fiară,/Ce-ți strigi pustiei patima flămândă,/Și-n prigonirea câinilor la pândă,/Îți plângi prin codri ura solitară/ Tu înțelegi un suflet fără țară… „
Cristea, Julia Maria Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri… – București, 2007. – 370 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 