Este incitant să lecturezi acest roman. Lauren Oliver ne redă o imagine plină de mister în desfășurare, care ne intrigă tot mai mult să aflăm adevărul. Având ca subiect activitatea Institutului de cercetări de la Haven, autoarea scoate în evidență două tipuri umane: Gemma și Lyra. Evoluția personajelor, în dependență de schimbările produse, au loc în mod activ și fiecare își găsește punctul său de reper.
Gemma trăiește sub tutela „de fier” a părinților săi. Este o fire închisă și o obsedează imperfecțiunea ei. Se crede un monstru, un model defect. Are impresia că tatăl ei n-o suportă. Unii colegi de clasă o necăjesc din cauza că e supraponderabilă.
Gemma este o clonă – o replică (cum se spune în roman) a surorii sale Emma, care a murit la câteva luni după naștere. De mică a fost foarte bolnavă, de aceea părinții exagerează încercând s-o protejeze.
„Nu mai fusese bolnavă de mulți ani, din copilărie. Totuși, ei (părinții) se purtau cu ea ca și cum ar fi putut să se prăbușească din senin… Ea abea își aducea aminte anii aceia de boală, spitalul, operațiile, tratamentele. Se descurcă, zise terapeutul ei. Apărare autoadaptivă.” (pag. 9)
La un moment dat, Gemma este surprinsă de o discuție dintre părinții ei, auzită pe furiș: ” – A fost o scăpare la Haven… Se pare că una din replici a fugit.
- Și ce legătură are cu Gemma? Nimeni nu are de unde să știe…
- Unii știu. Asta e problema.” (pag. 27, 28)
Gemma suferă, căci nu știe ce să creadă, nu cunoaște adevărul. Se gândește uneori să fugă de acasă. Dar gândul acesta încolțește definitiv atunci când tatăl ei îi interzice să plece cu prietena ei în vacanța de primăvară.
Dacă incertitudinea, atitudinea distanțată și rece a tatălui său o făceau să sufere, atunci cunoașterea adevărului despre sine și despre existența replicilor de la Haven o fac mai curajoasă, mai plină de viață, trezesc în ea sentimente umane necunoscute până atunci.
Aventura ei de a porni într-o călătorie fără știrea părinților o încurajează să-l înfrunte chiar și pe tatăl său, punându-i anumite condiții pe viitor. Dar important este că își găsește prieteni și chiar se îndrăgostește. „Erau împreună. Îl avea pe April și pe Pete.” (p. 233)
Lyra de când se știe este la Haven. Își duce traiul alături de alte replici, crezând că e un model uman creat în laborator și numit 24. „Replicile se nășteau identice cu materialul original, dar în scurt timp prezentau diverse probleme medicale.” (13)
În naivitatea sa de copil Lyra credea că toți medicii, asistentele – tot personalul de la Haven au în grija lor perfecționarea procesului de clonare și au grijă să împedice replicile să moară atât de timpuriu, să le vindece. Dar treptat viziunea ei se schimbă, observă multe lucruri, care o pun pe gânduri.
Nu-i plăceau medicii, asistentele, „costumele” care veneau să-i inspecteze și nici chiar domnul Saparstein, care le-a creat. Dar nu cunoștea alt loc unde ar putea pleca, nu avea prieteni.
În ziua când are loc explozia și din Haven nu mai rămâne decât o ruină în flăcări Lyra reușește să evadeze împreună cu o replică masculină, numită 72, mai târziu – Caelum.
„Veniți cu noi. Vă dăm haine și vă ascundem undeva unde n-o să vă caute nimeni.” ( 93) Întâlnirea cu Gemma și tovarășul ei îi schimbă viața din temelie. Află despre adevărata destinație a clonelor. „Nu doar că făceau experimente pe ele… Creșteau boala în ele.” (p. 117) Dezamăgirea încolțește în sufletul Lyrei, nu poate crede în oameni. „- Suntem replici, nu? La fel de bine am putea fi câini. Așa gândesc ei despre noi, oricum pentru asta am fost create. Să fim câini sau șobolani.” (p. 123)
Dar iată că apar primele sentimente. Adolescenții Lyra și Caelum pare să descopere ceva necunoscut. „Nu întâlnise pe cineva care să o facă să aibă sentimente atât de diferite, care să o facă să simtă… Se gândi că era frumos, în felul lui, (despre băiat), ciudat și osos, ca plantele aromatice… Lyra nu se gândise până atunci la fețe ca fiind frumoase.” (p. 127-128)
Faptul că Lyra află că are părinți n-o bucură, îi provoacă durere… Caelum este persoana care și-o dorește lângă ea: „- Sunt un nimeni, zice el. – Ești cineva pentru mine. Ești totul.” ( p. 189)
Vă recomandăm cu mult zel să citiți această carte!
Oliver, Lauren Replica. – București, 2017. – 423 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 