Lecturile verii · legende

Legenda lebedei

Atunci când vorbim despre lebede ar trebui să începem cu „a fost odată ca niciodată”… pentru că nu poţi să vezi lebede fără să te gândeşti la Lacul lebedelor, fără să auzi fragmente din Ceaikovski, fără să îţi imaginezi că în spatele graţiei acestei elegante păsări stă asunsă, o frumoasă fetiță. Legenda spune următoarele:
Odată, demult, demult, trăia într-un sat dintr-o ţară îndepărtată, o femeie săracă şi văduvă, care avea doar o fetiţă mică, dar cuminte şi foarte frumoasă.
Lebăda, căci aşa se numea fetiţa, în timp ce creştea, se făcea tot mai cuminte şi frumoasă, încît întreg satul o lăuda şi o da pildă celorlalţi copii iar cînd împlini vîrsta de şapte ani, mamă-sa o trimise la şcoală, unde ea învăţa de minune. În sfîrşit era o comoară de fată.  Tocmai în anul cînd Lebăda isprăvi şcoala, se întîmplă ca mamă-sa să se îmbolnăvească greu şi să moară.
Sărmana fată, rămasă singură, fără nici un sprijin şi fără nici o mîngîiere, fu luată de un om mai cu stare, ca s-o crească; dar degeaba. Nu mai avea mîngîierea de mamă şi apoi copiii acestuia o sîcîiau.
Într-una din zile, ea se hotărî să plece în lume, că poate va găsi un loc mai bun. Zis şi făcut. Pîndi pînă ce toţi ai casei erau duşi după treburi, se furişă prin fundul grădinii şi cînd ajunse la drumul mare, o luă la fugă, pînă ce ieşi afară din sat. Era o zi caldă de vară. Lebăda mergea pe drumul prăfuit, gîndindu-se cum alţi copii stau fără grije la casele părinţilor lor, pe cînd ea trebuie să rătăcească cine ştie cît, pînă cînd va găsi un adăpost. La joc nici nu se mai gîndea.  Nu după mult timp, zări o pădure prin care trebuia să treacă. Ajunsă acolo, ea se aşeză pe iarbă, să se răcorească, iar mai tîrziu se afundă printre copaci, să caute flori şi fructe de pădure.  Dar, deodată băgă de seamă că se însera. Un fior îi străbătu tot corpul. Ce să facă ? Nu mai găsea drumul şi apoi unde să se ducă noaptea ? Întunericul se cobora din ce în ce şi odată cu dînsul, nori groşi şi negri prevesteau sosirea unei furtuni.
Lebăda, speriată, începu să alerge încoace şi încolo, spre a găsi drumul, dar vai ! rătăcise de-a binelea. Deodată, un fulger roşu brăzdă cerul. Urmă un bubuit puternic şi un vînt vijelios începu să bată cu furie. Furtuna sosise. Sărmana fată, plîngînd şi tremurînd de spaimă, se adăposti lîngă un arbore gros, ascunzîndu-şi faţa în mîini, spre a nu mai vedea nimic în prejurul ei.
În curînd îi veni în minte cum mamă-sa o învăţase, ca în timp de furtună să zică: „Tatăl nostru”. Repede se ridică în picioare şi, cu mîinile împreunate, şopti printre lacrămi rugăciunea. Dumnezeu, care întotdeauna ascultă ruga copiilor cuminţi îi veni în ajutor.
Ca prin minune furtuna încetă iar fata văzu aproape de ea o femeie nespus de frumoasă, îmbrăcată cu o haină luminoasă iar în picioare purta pantofi ţesuţi din fir de aur, cu cîte o stea pe vîrful fiecăruia. Părul său auriu, asemănător cu razele de soare, se revărsa în valuri bogate pe spate şi peste umeri iar copacii îşi plecau crengile pînă la pămînt, ca şi cum i s-ar fi închinat.
– Fetiţa mea – îi spuse minunata făptură – eu sînt Zîna-Zorilor şi auzindu-ţi rugăciunea, am venit să te iau cu mine; ştiu că eşti orfană şi nu ai pe nimeni de aceea vei merge la palatul meu, unde vei trăi în cea mai mare fericire.
Fata uimită şi de vederea zînei, şi de norocul ce-o aştepta, nu putu mai mult decît să-i mulţumească. Ca de o putere nevăzută se pomeni ridicată în sus şi se văzu plutind pe deasupra munţilor, cîmpiilor, satelor şi oraşelor pînă ce se lăsară departe, departe, la porţile unui minunat palat de cristal, care avea douăsprezece turnuri de aur şi în vîrful fiecărui turn strălucea cîte un luceafăr.
Era palatul zînei. Îndată aci, Lebăda fu îmbrăcată cu veşminte scumpe şi i se dădu serviciul de supraveghetoare a personalului palatului, care era compus din felurite păsări şi animale.  Trecînd un timp oarecare de viaţă îmbelşugată, Lebăda se schimbă cu totul de cum fusese şi-n loc de fată smerită, cuminte şi miloasă, deveni mîndră şi începu să persecute bietele păsări şi animale, ba pe care i se părea că nu-i intră în voie, le biciuia şi nu le da de mîncare.  
Răbdară bietele fiinţe o bucată de vreme dar cînd văzură că nu mai e chip de scăpare, se adunară în ascuns, ca să se sfătuiască cum să scape de pacoste. În sfîrşit, după multă trudă, se găsi tocmai o cioară zburlită, care să vină într-ajutor. Păşi în faţa tuturor şi zise:
– Eu am găsit gîndul cel mai bun de scăpare şi tot eu îl voi duce la îndeplinire.
Şi, după ce le spuse gîndul său, toate lighioanele începură să sară de bucurie, încît ridicară un nor de praf şi fulgi, de se speriară şi ele.
Într-o seară pe cînd Lebăda se plimba pe aleile grădinii, cioara cu pricina îi ieşi în cale şi după ce se tăvăli de mai multe ori pe jos, ca semn de plecăciune, zise:
– Dragă fată, fie-mi iertat că îndrăznesc dar mai toate lighioanele ne-am hotărît să te alegem ca stăpîna noastră.
Lebăda, mirată de cele auzite, răspunse:
– Dar cum se poate una ca asta ? Nu aveţi de stăpînă pe zînă ? Şi apoi, cum pot eu să-i iau locul ?
– Îţi voi spune eu cum – zise cioara – numai dacă vrei.
Lebăda căreia îi convenea de minune aceasta, răspunse:
– Bine, vreau, numai spune-mi cum să fac.
Atunci cioara urmă:
– Fură cheia de argint de la palatul zînei, du-te în turnul cel mai înalt, deschide uşa de acolo şi intră. Vei vedea o baie de aur plină cu lapte şi, dacă tu te vei scălda în ea, vei deveni ca zîna, iar dînsa nu va mai avea nici o putere.
Lebăda, ispitită şi mîndră că va deveni zînă, se duse repede, fură cheia şi intră în camera de baie a zînei. Dar n-apucă să se înmoaie bine în baie, că se întîmplă ceva ciudat. Văzu cu groază cum tot trupul i se acoperi cu pene albe, cum mîinile i se prefăcură în aripi, picioarele în labe ca de gîscă iar capul i se prefăcu în cioc. Vru să ţipe, dar glasul îi era piţigăiat.
Înţelegînd că a fost pedepsită de Dumnezeu pentru mîndria şi nesocotinţa ei, ieşi cum putu şi îşi luă zborul pînă se lasă pe un lac…
Şi de atunci, pluteşte mereu pe ape, căindu-se de greşeala pe care a făcut-o…

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s