Ura, dragii mei colegi! Corabia noastră în frunte cu căpitanul pe nume Creativul a ancorat cu bine la locul destinat – grupul „Creativitate&Inovație Hasdeu.”(așa i-a fost direcția, dacă țineți minte). Iar noi am ajuns la țărm sănătoși, voioși și fericiți și încă….putred de bogați. Da, nu vă mirați, nu am fost în rol de pirați și nu am jefuit nici o comoară în largul mării. Am adus comoara noastră – un sunduc din cele stămoșești doldora plin. Sunteți curioși cu ce? Vă spun imediat… cu ideile Dumneavoastre, (care mai de care: bune, serioase, haioase, profunde, originale, inedite, trăsnite…) Fiecare ați contribuit la realizarea mesajului „Eu sunt creativ/ă” Oare aceasta nu este cea mai mare comoară a Bibliotecii Municipale – o echipă creativă, unită și gata de orice provocare? (fie și la distanță, fie și pe pandemie). Pentru că fiecare profesie își are menirea sa pe acest Pământ. Sincere mulțumiri la momentul actual le aducem medicilor, celor care sunt pe linia întâi și scapă mii de vieți omenești . Dar cred că și profesia noastră a bibliotecarilor este una frumoasă și utilă (dacă ți-i dragă). Oare să fii un centru comunitar, să stai la straja cărții, să prestezi servicii moderne, să promovezi programe, concursuri de lectură, proiecte, să cercetezi, să fii creativ, inedit nu e util pentru comunitatea noastră? Eu cred că da!
Dar să nu ne abatem de la albie și să trecem la fapte concrete. Să vedem cum fiecare filială și-a adus contribuția la comoara din sunduc.
Primii pasageri au fost cei de la biblioteca „Larga Nouă,” tocmai din raionul Cahul. (creativitatea nu are distanță și nici hotare). Nu s-au urcat cu mâinile goale, au luat cu ei creația proprie „Sunt creativ”, unde și-au exprimat gândurile – „Procesul Creativ, el creşte, se, dezvoltă…” Într-adevăr, ideile bibliotecarilor pe parcursul călătoriei s-au dezvoltat până au realizat și o expoziție de carte online.
Treptat s-au alăturat cei de la filiala „M. Ciachir” cu idei pentru zilele de odihnă, de înfrumusețare a casei, de distacție pentru cei micuți. Să nu se plictisească au admirat virtual cele mai frumoase locuri din Moldova, splendoarea bătrânului Nistru, monumentele originale pentru cărți, au desenat (pictura fiind pentru Anjela Vintilă o mică „desfătare”). Iar cel mai frumos tandem, între bunicuță Liliana Manoilova și viitoarea cântăreață de operă Elizaveta, i-a înveselit de-a binelea pe cei din jur.
Un signal pe la orele 12:00 l-am avut din sectorul Botanica. Echipa CAIE deja era aliniată lângă bustul marelui Mihai Eminescu așteptându-ne cu nerăbdare. Ne-au încărcat cu vârf și îndesat: cu poveștile digitale „Eu sunt creativ”, „Bibliotecarii recită opera Eminesciană”, cu aplicația „Tik Tok,” care le permite utilizatorilor să creeze clipuri video timp de 15 secunde, cu poeziile cititorilor fideli, cu creațiile proprii ale Dnei director Elena Dabija „Gânduri pe timp de carantină,” „Ești simplu ca ploaia, ”„Eu precum o stea” etc. Nici urmă de plictiseală în relația creativă a Nataliei Dabija Corghencea cu feciorul cel mare. Mama recită din creația proprie, Răzvan realizează lucrări originale. O armonie, nu alta, în acest harnic colectiv.
Apoi am luat cursul la vale, ajungând la filiala „Ștefan cel Mare”. Plină de viață și umor generoasa Lya Cantir , ne-a înfruptat cu ceapă la grătar, ne-a citit cu voce tare, dintr-o poveste digitală am aflat lucruri inedite despre arta macromeului etc. Am întâlnit acolo și o prințesă pe nume Lia, care ne-a invitat la o galerie de artă. (talentați cititori are filiala dată, nu glumă).
Bucuroși ne-am pornit spre biblioteca „N.Titulescu”. Ce bogăție am găsit acolo e de nedescris, niște bunei „tituleșteni” de mai mare dragul – au și cântat la acordeon, au și fost în rol de actori sub umbra copacilor. Dar fiindcă la filiala dată activează două domnițe ca două crăițe tuturor pasagerilor li s-au oferit coronițe împletite din florile primăverii, diverse master-class-uri ,desene și emoții pozitive.
Cei de la „Traian,” la fuguța s-au urcat pe corabie cu tot ce aveau pregătit: decorațiuni unice făcute din sfoară și boabe de cafea, cu 10 idei pentru proprietarii de pisici și cele 19 idei creative și utile cu sticle de plastic etc.
Cu bucurie ne-au întâmpinat și profesioniștii de la biblioteca „M. Lomonosov,” pentru că au cu se se împărți și ce dărui: cursuri de limbă engleză, italiană, servicii moderne, masterclass-uri inedite, reguli de protejare pentru virusul Covid-19 etc.
Cum să nu ajungem și pe la „Codru”, când în jurul bibliotecii lor e o frumusețe atât de rară, să tot admiri natura din împrejurime și ceea ce a prtegătit cu drag neobosita Ludmila Dogotari – lucrarea nemaipomenit de frumoasă a lui Nichita și expoziția de carte „Citim de acasă.”
Îi mulțumim frumos bibliotecii recent deschisă „V.Ignatenco”, (unica filială din rețeua BM, care-și are sediul într-un spital pentru copii) pentru activism și pentru faptul că le face zilele mai atractive și mai utile zecilor de pacienți. De aici ne-am îmbogățit cu frământări de limbă pentru pici în aplicații educaționale, cu moduri haioase de a descoperi anotimpurile, cu lucrările originale realizate de Liuba Avram , și cu gânduri frumoase despre nobila profesie de bibliotecar. La mulți ani nouă, Bibliotecarilor! Suntem nemaipomeniți! ( să zică aztăzi, de Ziua noastră cineva că nu e adevărat)
Cu bogățiile acumulate am luat cursul spre Buicani. În curtea spațioasă a bibliotecii „Alba Iulia” am găsit creativitate între flori, idei pentru confecționarea unui coșuleț pascal, lucrări plastice… Cel mai mult ne-a impresionat o dulceață de fetiță, care a recitat o poezie despre furnicuțe, poate s-a referit la noi, bibliotecarii, mai știi?
La Biblioteca „V. Bielinski” ne-au uimit broderiile creative ale Alinei Bălănescu (nu am știut că brodează atât de frumos). De asemenea desenele pline de culoare realizate de cititorii bibliotecii ne-au bucurat privirea.
Pe colegii de la filiala „L. Ucrainca” i-am luat cu noi cu mare drag, aveau croite niște piese de vestimentația tare stilate, mai știi poate avem norocul în lunga noastră călătorie să dăm și de un croitor iscusit cu cele necesare. Și copiii, care-și plantau semințele cu grijă și responsabilitate au binevoit să ne însoțească, cu buna intenție să mai descopere ceva nou. Curiozitatea e un lucru bun, nu ai ce zice.
Dărnicia și creativitatea bibliotecii „Târgoviște” nu avea margini. Am încărcat cu sacii teatralizările irepetabile, diversile compoziții, master-class-uri „Flori de liliac”, „Confecționăm cocoșei”, „Suntem cu toții flori diferite din aceeași grădină”, poezii, sub pagina blogului cu cele mai creative idei etc. Iar cel mai valoros lucru a fost vernisajul de pictură realizat în carantină de talentata în tot Liliana Juc . „Sunt lucruri care ne mângâie sufletul”, zice fericită autoarea. Într-adevăr, lucrările văzute ne-au mângâiat și sufletele noastre, Liliană dragă!
De la Buicani ne-am îndreptat spre sectorul Râșcani. Cei de la filiala „A.Donici” și-au împărtășit ideile ce țin de realizarea semnelor de carte, jucăriilor de hârtie pentru copii etc. Ne-au oferit un colaj de cântece de primăvară, poezii, desene și o poveste digitală „Glasul pădurii.”
Filiala „H. Botev” și-a promovat creativitatea serviciilor prestate (au servicii diverse pentru toate categoriile de vârstă) și postările de pe blog, spre exemplu „Moldova – Plaiul meu natal.” „Plaiul natal este cea mai superbă creație a lui Dumnezeu, ” afirmă dânșii și noi suntem de acord.
Creativii bibliotecari de la „I. Mangher” ne-au uimit cu exercițiile pentru menținerea sănătății în timp de carantină printr-un video original, cu un master-class cu genericul „Compoziție de primăvară” cu broderiile originale și cu cititorii care însușesc noile tehnologii din mers. Plină de umor și farmecul său specific, Angela Borsh, de fiecare dată ne ridică buna dispoziție unde nu ne-am afla, din acest motiv am luat-o cu noi fără ezitare.
La biblioteca „L.Rebreanu” creativa șefă Lina Iftodi , și-a pus tot sufletul în frumoasa relatare despre Creativitate, în desenul realizat înainte de somn, în năstrușnica expoziție de carte „Citim în carantină povești din colecția de aur Disney.” De asemenea expoziția de desene „Un pic de creativitate” și videoul cu genericul „Secvențe de la locul unde s-a născut sfătosul bunic Ion Creangă” au dat cursului nostru o notă de culoare.
Biblioteca de Arte „T. Arghezi” ne-a lărgit orizontul prin profundul arsenal: „Ce semnifică termenul creativitate”, „Eseu despre profesia de bibliotecar”, „Elementele creației” „Pictarea icoanelor pe pânză, sticlă și frescă.Tehnici”, „Despre învățământul online si 3 principii ale desenului”. Am aflat lucruri interesante și din istoria muzicii etc.
La filiala „M. Dragan” din sectorul Ciocana creativa Ludmila Odobescu-Bujor , ne-a etalat lucrările sale originale. Sunt atât de neobișnuite, variate, coloate, muncite! Toată admirația noastră, Om talentat ce ești!
Biblioteca „Transilvania” ne-a întâmpinat cu ușile deschise. Averea a fost pe potriva spațiului: lucrări din origami, lucrări în tehnica frivolite (fiind considerată „dantela reginilor”), scrisoare dedicată cititorului, povești digitale, postări originale, răspunsuri „Ce este un hobby”, serviciul „Făurașii”, gânduri despre Creativitate – putere de creație, de invenție” etc.
Încetul cu încetul am ajuns și în Centru. Ne-am oprit la filiala de Drept. Am apreciat la justa valoare Serviciul LowDocs – livrarea documentelor juridice prin E-mail. Iar compoziția dedicată sărbătorilor de primăvară ne-a uimit prin farmecul său inedit.
Cei de la filiala „Ovidius” ne-au delectat cu fragmente din romanul „Ne vedem în cosmos, prieteni!” de Jack Cheng – roman propus spre lectură în cadrul concursului „Bătălia cărților,” cu interviul realizat de Natalia Pîntea „De vorbă cu Victor Cobzac, cu lecturi în limba franceză și anume povestirea filozofică, care ne amintește despre importanța socializării și creării de legături umane „Le Petit Prince”, autor d’Antoine de Saint-Exupéry etc.
De la biblioteca „A. Mickiewicz” nu mai stii ce să te aștepți, curg ideile șuvoi. Ba răspund Provocării cu o Provocare „…acum e momentul să adunați într-un singur loc toate cărțile care sunt la moment în casă, fie că sunt personale sau împrumutate de la bibliotecă. Odată ce aveți în fața voastră un covor de comori, vă îndemnăm să fiți creativi și să descoperiți propoziții, fraze, de ce nu mici istorii sau chiar scurte romane…” Ba pe la miezul nopții șotioasa de Oxana Andreev sare din tavan drept într-o carte, sau se deghizează în diferite personaje amuzante, dar inteligente etc.
Maria Bivol, de la Biblioteca Centală, dis-de-dimineață a îmbrăcat mantia creativității și a venit cu o creație proprie și cu un îndemn „Creați și fiți creativi din ceea ce aveți!”
Cu un suport pufos pentru carte și cu o frază care te înaripează „Lectura e o plăcere aparte” vine și Lilia Iov Donica.
Doamna Elena Butucel Elenal e într-o perfectă armonie cu natura, vrăjește culorile bucuriei, realizând cel mai multicolor covor din grădină.
Frumosa și creativa Borodatii Tatiana citește printre rânduri și ne provoacă: „Ia să vedem cine îmi ghicește capodoperele?” Și cine credeți că a ghicit? Vă spun – Oxana Andreev! Au ele o conexiune chiar și la distanță!
Am descoperit-o în această călătorie pe Evelina Bokancha. E o meșteriță înnăscută! Ba ne uimește cu aranjamente pascale, ba cu broderii de primăvară, ba cu compoziții din aluat sărat…
Respect pentru biblioteca BP Chirca Negru Marina, care s-a alăturat să ne fie alături și ne-a demonstrat cât de creativi pot fi copiii, fiind ghidați și monitorizați de un bibliotecar, realizând o prezentare din lucrările copiilor din anul 2019. Reflecțiile asupra poeziei „E vis ori adevăr,” de asemenea încoronează ideile colegilor noștri din Săptămâna Creativității.
Dacă mai țineți minte, de la bun început v-am spus că corabia noastră are un căpitan pe nume Creativul. Nu v-ați pus întrebarea cine este? Sunt sigură că ați ghicit! Da, da, Dumneaei este – irepetabila, creativa Lidia Kulikovskii, care din prima zi a făcut un îndemn pentru toți bibliotecarii „Fiți creativ!” și nu s-a abătut din drum. Și pe parcursul întregii noastre călătorii ne-a ghidat, ne-a îndrumat, ne-a ajutat, ne-a încurajat prin tot: lecturi în voce tare, proiecte, expoziții, comentarii, emoții…
Iată cam așa, am făcut noi ocolul Pământului (Pământul în cazul nostru e Creativitatea).
Sunt bucuroasă că ne-ați însoțit, dragi călători! Am fost mulți și acest lucru e minunat! Au fost multe idei, diferite și asta e și mai minunat! Deoarece măria sa Creativitatea îi iubește pe cei mai altfel, mai inventivi, mai originali, mai unici..
Mare Minune e și Creativitatea asta!
Vă mulțumesc Dumneavoastră tuturor participanților! Doar împreună le reușim pe toate: și pe soare, și pe furtună, și pe uscat, și în largul mării. Nu în zădar de fiecare dată zic cu mândrie că suntem o familie pe nume Biblioteca! Dar ce nu facem noi pentru familiile noastre! Posibilul și imposibilul!
Să nu credeți că am uitat de premii și surprize pentru cei mai creativi! Neapărat vor fi, după redeschidere. Vă țin puțin în suspans, cine sunt oare? Veți afla. cu siguranță!
Cu drag de voi , Aliona Nosatîi, ajutor de căpitan pe parcursul unei zile de aprilie.
Nu vă supărați pe mine pentru stilul meu de astăzi, cam pe alocuri jucăuș! Data viitoare promit să fiu mai serioasă. Și vă rog să nu vă supărați, dacă din întâmplare am scăpat ceva, ori pe cineva, nu inteționat (ochii mei sunt de vină)
P.S. A contribuit la comoara sunducului nostru și filiala „„Maramureș”, Elena Siniţa, dar din anumite „motive tehnice” a ajuns la țărm puțin mai târziu, dar plini cu o mulțime de bogății: povestea,,Cocoselul erou”, cu originalul vernisaj de desene in tehnica pastelului, cu diverse masster class-uri, cu cele mai frumoase poezii ale cititorilor fideli: „Lupta vieții”, „Fluturașii”, „Casa părintească,” cu videouri despre puterea familiei, cu năstușnicul Păcală – „Sunt creativ, inventativ și cel mai bun la orice treabă, căci am idei eu o desagă!” Într-adevăr, desaga, D-ră, dragi colegi, a fost inventivă și creativă! Felicitări!
Îmi iau vina asupra mea că nu am remarcat-o pe colega noastră și cunoscuta bloggeriță Svetlana Vizitiu Impresii, care ne-a însoțit în călătoria noastră de o zi cu diversele sale postăti: „Ray Bradbury. Ciudata lume independentă”, „Micul prinț de Antoine de Saint Exupery: Caută-cu-inima!” „O istorie de Paște”etc. Iar vernisajul său de pictură cu genericul „ 28 de portrete in ulei dintr-o suta”, a înfrumusețat și mai mult voiajul creativ din largul mării!
E minunat când bibliotecarii noștri au diverse pasiuni, hobby-uri, talente.