Bătălia cărților · citate

Bătălia cărților: „Fata și războiul” de Sara Novic

Ultimul deceniu al secolului douăzeci se înscrie cu o tragedie pentru statul numit Iugoslavia, iar cei care trăiau pașnic unul lângă altul -sârbii și croații au devenit dușmani de moarte.

„Ce voia să spună Miloșevici când declara că țara trebue purificată și cum ar fi putut contribui războiul la purificare? ” (pag. 27)

Romanul Sarei Novic „Fata și războiul” se divizează în patru părți. Fiecare din ele, având la bază un concept binedeterminat despre destinul familiei Anei Juric, o fetiță de zece ani din orașul Zagreb. Treptat viața ei și a celor din jur se schimbă radical, iar orașul devine un loc al raidurilor aeriene, al bombardamentelor și al refugiaților fără adăpost.

Ana încearcă să primească un răspuns la toate, dar și cei maturi, la rândul lor, sunt derutați: „Nu înțeleg de ce voia Armata Națională Iugoslavă să atace Croația, care era plină de iugoslavi, dar când l-am întrebat pe tata, el s-a mulțumit să suspine și a închis ziarul.” (pag. 25)

Cum să le povestești copiilor (căci cartea le este destinată lor) despre ceia ce este prea dureros?! „S-au prăbușit amândoi” – Ana își pierde ambii părinți, dar printr-o minune tatăl își salvează fiica: „Și când cad eu în groapă cazi și tu în acelaș timp…” (pag. 83)

După acel moment Ana nu a mai fost un copil, iar rana sufletească a sângerat la nesfârșit. A urmat o perioadă când s-a transformat într-un ostaș.

„Undeva, în țara nimănui dintre casă și adăpost, civilii deveneau soldați.” (pag. 207)

„Casa Conspirativă era populată de cei care mai rămaseră: bătrâni și adolescenți… ” (pag. 210)

„Am închis ochii și am apăsat pe trăgaci. Bărbatul zăcea pe jos.” (pag. 221)

Aceste fragmente o reprezintă pe eroina cărții, Ana Juric, ca pe un copil luptător la vârsta de zece ani.

A fost ajutată de mulți oameni ca să-și revină, să-și găsească un rost în viață. Dar ecoul acestui război mai stăruia în memoria Anei. Chiar și după zece ani, petrecuți în America, unde era alături de sora ei Rahela, de părinții adoptivi, devenise studentă la Universitatea din New York, trecea prin ceia ce scriitorul Sebald explica: „Să te confrunți cu oameni care nu și-au vindecat niciodată traumele.” (pag. 111)

Tânăra Ana Juric în vârstă de douzeci de ani se confrunta cu anumite probleme, iar cei din jur nu-i puteau fi de ajutor: „Practic, nimeni de aici nu știe cine sunt, nici chiar eu, și cred că dacă mă întorc acasă m-aș putea lămuri. Cuvântul „acasă” părea straniu…” pag.158)

Fata își găsește, în sfârșit, echilibrul sufletesc, făcând o călătorie în orașul copilăriei ei. Discuțiile cu cei apropiați, dar mai ales cu Luka, băiatul cu care cutreeraseră pe biciclete prin tot Zagrebul o însuflețesc. El a făcut-o să privească cu alți ochi cele întâmplate, fiind și el un martor al războiului: „Voiam să-l văd la fel de revoltat cum eram eu, dar știam că, atunci când tragi linia și faci bilanțul, vinovăția unei părți nu-i o garanție pentru nevinovăția celeilalte.” (pag. 266)

Finalul cărții se închee pe o notă optimistă, plină de feeria nopții: „Vedeam cerul prin spărtura din acoperiș și am întins brațele spre el, arătându-ne unul altuia constelațiile. Asta m-a liniștit, la fel ca atunci când eram mică și flămândă și mă temeam că voi muri.” (pag. 286)

Novic, Sara Fata și războiul. – București, 2017. – 288 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s