Activităţi

Camil Petrescu – creatorul romanului psihologic la 125 de ani de la naștere

Camil Petrescu se naște la 9 aprilie 1894, la București. Este fiul ofițerului Camil Petrescu, mort înainte de nașterea copilului său, și al Anei Keller, care se stinge din viață puțin după venirea pe lume a viitorului scriitor. Copilărie de orfan, determinând pentru tot restul vieții un complex psihic și social, dar și o tenace dorință de afirmare.

În 1913 devine student al Facultății de Litere și Filozofie a Unuversității din București. Debutează în 1914, la revista Facla. Implicarea României în Primul Război Mondial îl determină în august 1916 plecarea pe front, ca voluntar. Timp de un an este rănit de trei ori, cade prizioner și revine în țară în aprilie 1918. Experiența traumatizantă trăită de el însuși, mutilarea fizică (are probleme cu auzul) vor fi valorificate mai târziu în opera scriitorului.

Consacrarea ca prozator a lui C. Petrescu i-o aduce anul 1930, cu publicarea romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Romanul a avut un real succes, prima ediție epuixându-se în câteva zile. Identificat cu personajul principal, care luptă pe două fronturi – al geloziei și al războiului monstruos, autorul explică într-un interviu: „Gheorghidiu nu sunt eu, de altfel, n-am fost niciodată însurat… Toate incidentele sunt aproape autentice, dar sunt altfel organizate decât au fost în realitate.”

În 1933 îi apare romanul Patul lui Procust, la care autorul a lucrat timp de 7 ani, fiind obsedat de acest titlu din adolescență. Camil Petrescu într-un interviu menționa: „Patul lui Procust e într-un anume sens și mai fidel întâmplărilor cunoscute mie. Dar aceste fapte sunt atribuite diverselor personaje după criterii pe care le cred subordonate ideii de artă… De altfel, nu faptele au importanță, ci semnificația lor, altfel rămân ca cea mai odioasă formă literară: realismul naturalist.”

„Romanele lui Camil Petrescu încep întodeauna cu o dramă intimă, a două personaje, cu o obsesie, care tocmai prin caracterul ei de obsesie închide orizontul, reduce, îngusrează constrânge ființa umană la izolare și închistare. Dimpotrivă, finalul dilată excesiv, suspendând drama inițială, într-un cadru imens, încât caracterul ei derizoriu ne apare surprinzător, dar și foarte clar. ” (Georgeta Horodincă)

Scriitorii români notorii. – Chișinău, 2006. – 112 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s