Biblioteca "Nicolae Titulescu" · impresii de lectură

Măgarul – un chip haios al literaturii umoristice

Ca animal de povară și cal al omului sărman, măgarul merită o reputație literară mai bună, dar, cel puțin de la greci încoace, reprezintă prostia și e calificat cu un șir de insulte ca: prost, netot, cap de lemn, creier de plumb, dobitoc nerod. Măgarii sunt, în mod proverbial, lipsiți de sensibilitate muzicală, ca și de sensibilitate în privința tuturor lucrurilor intelectuale. (fabula „Măgarul și privighetoarea”) Așa cum calul ar putea reprezenta partea voită a sufletului, măgarul, într-o manieră mai modestă, ar putea simboliza mai ales partea trupească a vieții.

În îndrăgitele „Anecdote gabrovene ” în jurul măgarului se crează situații cu adevărat hazlii, ingenioșii gabroveni știu să facă haz de necaz.

Măgaru comun

Doi vecini și-au cumpărat un măgar.

  • Care parte va fi a ta? întreabă primul.
  • Ce fel de parte, doar măgarul e comun!
  • Comun, comun, dar fiecare trebue să știe ce parte îi aparține.
  • Și ce parte preferi tu? întreabă celălalt.
  • Cea dinainte, capul, răspunse primul fără să stea mult pe gânduri.
  • Foarte bine! căzu de acord al doilea.
  • El alungă o muscă de pe coada măgarului și-i zice vecinului:
  • Eu am avut grijă de partea mea. Acum e rândul tău. Cumpără ovăs, hrănește partea ta și prietenia noastră va prospera.

Pălăria de panama

Un țăran gabrovean întră într-un magazin din capitală, intenționând să-și cumpere o pălărie de paie. În cele din urmă îi plăcu o pălărie de panama, pe care o crezu confecționată din pae.

  • Cât costă pălăria?
  • Douăzeci de stotinci, îi răspunse vânzătorul. Crezând că acesta îl ia peste picior, țăranul hotărî să-i plătească cu aceeași monedă:
  • Dar unde îi sunt găurile?
  • Care găuri? – se miră vânzătorul.
  • Acelea în care va băga urechile măgarul, ce va plăti atâția bani pentru o pălărie ca asta.

Vânzătorul de ridiche

Un gabrovean s-a pornit la târg să vândă ridiche. Ajungând pe pod, măgarul se opri locului și nu mai vru să facă nici un pas. Gabroveanul se supără nevoie mare și începu să-l bată.

  • Ascultă, bădie, dumneata ai obraz? Îl întrebă un trecător.
  • Nu, drăguță, nu. S-a terminat, răspunse gabroveanul. Mi-a rămas numai ridichea.

Anecdotele gabrovene, vin din adâncul istoriei poporului bulgar, sunt ca niște pietre nestemate ce nu-și pierd niciodată strălucirea.

Anecdote gabrovene. – Chișinău, 2015. – 137 p.

Publicitate

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s