Activităţi

Ion Creangă Amintiri din copilărie -140 de ani de la apariție

În 1879 Ion Creangă lucrează intens la opera sa capitală Amintiri din copilărie. Prima parte o și citește lui Eminescu și Slavici, precum și lui Maiorescu, cu prilejul călătoriei făcute la București în calitate de membru al Consiliului General al Instrucțiunii.

„Literatura românească n-a produs până azi nimic mai profun original ca Amintirile din copilărie și Poveștile lui Creangă. În literatura lumii sunt puține opere similare atât de perfect artistice și atât de într-adevăr noi. Un geniu natural de o tulburătoare și cuceritoare desăvârșire internă și-a găsit o realizare unică și definitivă. Simplu, naiv, curgător, în aparență de un firesc la îndemâna oricui, Ion Crea întrunește toate darurile și frumusețile acumulate în povestirile poporului, roade a nenumărați povestitori anonimi în nesfârșite timpuri…” (Liviu Rebreanu)

Ceea ce domină documentul psihologic cuprins în Amintiri e admirația fără margini a autorului față de grupul social căruia îi aparține. Mândria răzeșului, a țăranului liber izbucnește nestăvilită când creangă afirmă: „Și apoi Humuleștii și pe vremea aceea nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre… cu biserică frumoasă și niște preoți și porăni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor… ”

Dacă în structura sufletească a lui Creangă primul loc îl ocupă sentimentul orgoliului național și social, legătura cu familia vine să ocupe locul imediat următor. După sat, îi erau dragi „tata și mama, frații și surorile și băieții satului…”

Fiul Smarandei e mândru de ea, cum e mândru de toți consătenii lui, buni sau răi.. Cei buni sunt cum nu se poate mai buni, cei proști sau răi sunt cei mai proști și cei mai răi. Și mai ales e mândru de el, ca reprezentant al grupului social în care s-a născut și a crescut: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimica toată? Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douzeci de ani, nici cuminte pănă la treizeci și nici bogat pănă la patruzeci nu m-am făcut. Dar și sărac așa ca în anul acesta, ca anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fdost!”

Umilința lui „țărănească” nu e decât un paravan foarte transparent pus peste mândria enormă, peste conștiința superiorității zdrobitoare a răzeșului față de cercurile literare oficiale în care pătrunse.

 „Amintirile se datoresc, probabil, tot vreunui îndepărtat imbold eminescian. Nu se poate ca în plimbările celea de pomină prin mahalalele Iașilor, Creangă, obsedat cum era de Humuleștii lui, să nu-i fi vorbit lui Eminescu de tărâmul paradisiac al copilăriei, peste care se așternuseră și mai groase straturile de  „vremi” ale depărtării, dându-i o culoare mai strălucită. Iar Eminescu, la rându-i, nu se poate să nu-l fi îndemnat, cu același entuziasm ca pentru povești, să fixeze mereu împrospătatele imagini vechi pe hârtie.” (Zoe Dumitrescu Bușulenga)

 

 

images (3)

  Creangă, Ion. Opere. – Iași, 2006. – 488 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s