Biblioteca "Nicolae Titulescu" · colecții · impresii de lectură · istorie

Seria „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu

Istoria povestită copiilor, de Simona Antonescu este  o serie de romane noi venite în bibliotecă, care-i va familiariza pe micii cititori cu istoria și legendele românilor.

Cărțile din serie prezintă istoria României prin ochii a doi frați gemeni, Ilinca și Călin, care găsesc într-un cufăr vechi din podul casei un manuscris (magic). Copiii se întorc în timp în diferite perioade istorice (cea mai îndepărtată e vremea lui Decebal, cea mai recentă e Marea Unire din 1918) și cunosc astfel viața oamenilor din acele timpuri.

Fiecare volum are în centru un personaj istoric și legendar (de la Decebal, la Mircea cel Bătrân, Menumorut, Domnița Chiajna, regele Mihai, diaconul Coresi, Iancu Jianu, domnița Ralu, Cuza Vodă, Vlad Țepeș, domnița Ruxandra, Basarab I, Carol I, Dimitrie Cantemir, domnița Bălașa și doamna Neaga ș.a.), iar cei mici vor călători atât pe firul timpului, cât și al spațiului în care aceștia au trăit.

Detalii legate de îmbrăcăminte, feluri de mâncare, obiceiuri, evenimente istorice, toate se amestecă armonios în narațiuni care își propun să-i împrietenească pe copii cu istoria, să-i facă curioși și dornici de explorări.

Stilul cald al narațiunii și dragostea pentru istorie fac din Simona Antonescu povestitoarea cea mai potrivită pentru a-i face pe cei mici să cunoască și să îndrăgească marile și micile figuri ale istoriei naționale, dar și numeroase locuri emblematice și obiceiuri populare.

blog

                                                       Vă invităm la lectură!

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s