Testamentul lui Ștefan cel Mare
„…Trăim vremuri tulburi. Din toate părțile fiare gata de pradă se uită cu ochii pohticioși către biata țară a Moldovei. Eu și cu boierii și răzeșii mei am făcut tot ce mi-a stat în putință și am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de dușmani. Iar dușmanii ei sânt mai ales vecinii ei. Care vor să-și mărească țările pe seama Moldovei. Care nu s-ar da în lături să se lățească peste noi. Și leșii jinduiesc să vă aibă birnici. Să vă facă pe cât se poate mai curând catolici. Ca și ungurii, care visează mereu gurile Dunării. Și care se visează grofi în țară străină, iar bieții moldoveni să le fie slugi și datornici. Și tătarii nu s-ar da în lături s-o prefacă într-o pășune pentru caii lor sirepi. Și cazacii care ajung din stepa zaporojană până aici cu gând să se bată cu păgânul pentru credință, dar se întorc înapoi cu turme și herghelii de-ale moldovenilor. Și rusul care a început să se lățească în toate părțile, dintr-o țărișoară mică devenind o țară cu întinderi mari, pe contul vecinilor. Și turcul care a cuprins atâta lume. Toți ne-ar vrea vasali și birnici. Și dacă tu, fiule, și voi, boieri dumneavoastră, veți vedea că nu puteți ține țara, cum am ținut-o eu aproape jumătate de secol, și-ți vedea că n-aveți încotro, să o închinați, dar să n-o închinați oricui. Dacă vreți ca fiii și nepoții voștri să mai vorbească limba noastră, să nu o închinați vecinilor – nici leșilor, nici ungurilor, nici muscalilor că aceștia, dacă vin, nu se mai duc din țară și sub diferite pretexte au să vă treacă la altă credință și au să vă impună să le vorbiți limba, și jugul vă va fi dublu. Vă vor dovedi lesne și vor găsi și argumente că sânteți unguri sau slavi, că graiurile lor sunt mai nobile și vița lor e mai aleasă. Și nu veți fi stăpâni în casa voastră. Și vă veți simți străini în țara moșilor și strămoșilor voștri. Și străinii vă vor numi pe voi „venetici” și nu vă vor mai lăsa să vă ridicați fruntea din țărână. Din toți – cel mai tare astăzi e turcul. Aș vrea să vă știu liberi. Dar dacă veți vedea că nu vă puteți păstra libertatea, și gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată: să vă închinați celuia cu care m-am războit dintotdeauna: turcului, că acesta nu cumpără moșii în țară străină, nici moschei nu zidește și nici altă limbă decât turcă n-are dreptul să învețe. Și fiind Turcia prea departe, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, ca unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase și pământuri mai roditoare. Veți plăti birul umilitor până veți găsi forțe în voi să scuturați jugul nesuferit. Și aș dormi la locul meu de veci împăcat, dacă aș ști că nu mi-ați ascultat sfatul, și cu sabia în mână v-ați apărat libertatea. Cum au făcut-o părinții voștri. Eu am ostenit. Și plec să mă culc. N-aș vrea să dorm somn greu, însoțit de coșmaruri. Aș vrea să dorm somnul cel de veci împăcat. Asta e ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decât un Domn, v-a fost un părinte…”
Dabija, Nicolae. Domnia lui Ștefan cel Mare. – Chișinău, 1991. – 127 p.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 