Bătălia cărților

Bătălia cărților: Adrian Oprescu „Tomi” – impresii de lectură

Aproape fiecare din noi, copil fiind (vorba lui Eminescu) am avut un câine, un cotei drăgălaș. Și dacă ne-am lua la întrecere pentru a demonstra, care sau al cui este cel mai… cel mai…! cred că socotelile nu s-ar sfârși prea repede.

Elementul cheie în  orice povestire de acest gen are următorul mesaj: „El este câinele meu, de aceia este cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai bun etc.” Botișorul lui mustăcios/ piciorușele lui cu șosețele albe/ urechiușele lui jucăușe/codița lui neastâmpărată – dragul de el! (Iată portretul câinelui cu care mi-am petrecut copilăria).

„Tomi e un câțel cu labe groase și cu aspect de lup… apoi crește și devine un „lup” în toată firea, inteligent foc și,  culmea!, plin de umor.”

„Un câine isteț, trăind între oameni, se umanizează. Măcar parțial. Când nu e prins în treburi cu cei din jurul său, ca să nu se plictisească, își inventează distracții. Și adesea ele sunt realizate pe socoteala oamenilor cu care nu este în contact permanent” (p. 70)

„Cum vedea o săteancă cu panerul pe cap, se ridica brusc cu labele pe poartă, cât era de mare, cu un mârâit gros și teribil, menit să te bage în sperieți.

– Fir-ai al dracului cu cin”te are! Mâncați-ar coada!

Tomi râdea arătându-și măselele, scotea puțin limba și dădea fericit din coadă.” (p. 71)

La cei aproape 80 de ani Adrian Oprescu își deapănă amintirile despre copilăria lui alături de Tomi, o amintire frumoasă și plină de întâmplări haioase și romantice în sânul naturii.

Tomi” e o povestire pentru copii și pentru oameni mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine.

Oprescu, Adrian, „Tomi.” – București, 2016. – 85 p. 

IMG_20180604_125143                                                                  

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s