Poet, prozator și traducător român, membru titular al Academiei române. George Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 în s. Hordou (azi com. George Coșbuc), jud. Bistrița-Năsăud. Era al optulea copil al preotului Sebastian Coșbuc. De la mama a preluat un bogat repertoriu folcloric, pe care l-a prelucrat ulterior în creația sa.
Apariția lui Coșbuc a constituit într-adevăr un moment salvator pentru lirica românească, care după Eminescu, întrase în declin. G. Coșbuc aduce un suflu nou prin versurile sale optimiste, feeria naturii, spectacolul folcloric.
„Coșbuc s-a ivită în firmamentul național ca un bolid peste scăpărările lui V. Alecsandri și flăcările lui M.Eminescu. Literatura românească s-ar fi putut opri aici, dar destinele noastre literare au refuzat să rămână încremenite în aceste două bariere” (Tudor Aghezi).
„Coșbuc a făcut o revoluție în poezia românească. A adus lumină, sănătate, voioșie… Aerul proaspăt, românesc a năvălit înăuntru, ucigând microbii… Poezia lui e poezia sufletului, izvorâtă din suflet și vibrând în suflete” (Liviu Rebreanu).
La 9 mai 1918, la București, poetul se stinge subit din viață. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Opera Poetică
Scrisă într-o cheie optimistă, luminoasă, poezia lui Coșbuc cîntă satul românesc, viața cotidiană, eternele mituri ale nașterii, iubirii, nunții, morții, mitologia și istoria națională. Citindu-i opera ne uimește nu invenția sau vastitatea sferei lexicale, ci extraordinara capacitate de a mula expresia uzuală românească, limba vorbită, pe cele mai diverse tipare prozodice.
Coșbuc, George. Opera poetică . – Chișinău, 2006
Cântec de Vitejie
Coșbuc este nu numai un desăvârșit tehnician, dar nu rare ori un poet mare, profund original, un vizionar al mișcărilor sufletești sempiterne.
El a izbutit, ca și Eminescu dealtfel, să facă poezie înaltă care să fie sau măcar să pară pricepută poporului și să educe la marele lirism o categorie de oameni străini în chip obișnuit de literatură.
Coșbuc, George. Cântec de vitejie. – Chișinău, 1998
Fire de Tort
Nu-ti plac ochii verzi? Ei, iaca!
Uite-ai mei! Nu te uita
Prea cu dor, ca pot sa-ti placa!
O, sunt tineri zeci si sute
Cari ar vrea sa mi-i sarute,
Si eu ba!
Hotule! Te uiti la mine;
Stiu eu ce gandesti acum,
Ca de-aceea ti-e rusine –
Eu de-as fi flacau odata
Nu m-as rusina de-o fata
Nicidecum. Coșbuc. Gerge. Fire de tort.- Chișinău, 1996.
Poezii
Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvîrșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.
Coșbuc. Gerge. Poezii. Vol.2 . – Chișinău, 1996.
Moartea lui Fulger
Moartea lui Fulger (1893) este o baladă cultă şi are ca temă ceremonialul înmormântării, cu grave rezonanţe de bocet popular, ilustrat prin tulburătoarea dispariţie prematură a unui erou. Epicul nu se constituie într-un subiect propriu-zis, ci este construit prin gradarea secvenţelor ritualice, care ilustrează intense trăiri emoţionale ale personajelor. Se manifestă astfel, în acest poem, lirismul obiectiv, adică poetul îşi obiectivează sensibilitatea trăind orice emoţie prin personajele care întruchipează simţirea poporului român, credinţele şi ritualurile străbune ce fac parte din practica înmormântării.
Coșbuc. Gerge. Moartea lui Fulger . – Chișinău, 1996.
Biblioteca "Nicolae Titulescu" 