‪‎bibliotecahasdeu‬ · literatură

Impresii de lectură: Karen Cushman „Catherine cea îndărătnică”

Cartea reprezintă o cronică scrisă de Catherine. O fată de 14 ani a cărui mesaj străbate tocmai din Evul Mediu, anul 1290. Așa și-a dorit autoarea, punând fantezia în aplicare și folosind date istorice crează un tablou al vieții de la țară dintr-un sat din Anglia secolului XIII.

Catherine este o fată cam copilăroasă pentru vârsta ei. Îi mai zic și Vrăbiuța. Deși e domniță de la conac, regulile de purtare aleasă n-o prea încântă. Iubește mult oamenii simpli din sat.

„Încă înainte să se lumineze bine de ziuă, am dat o fugă la casa tatălui lui Meg, ca să-i duc în dar (lui Meg) rochia mea albastră… singura ei rochie fiind veche și peticită” (p. 151).

Catherine se încăpăținează să accepte hotărârea tatălui său de a o mărita. Vrea să fie liberă, să decidă singură ce vrea să facă în viață, dar nu prea găsește o soluție cum ar putea trăi, fără să se mărite ” cu porcul cela” cu care s-a „tocmit” tata.

„Uneori îmi pare că oamenii sunt precum cepele. Netezi, întregi pe din afară, iar pe dinăuntru straturi, straturi, încurcați și adânci” (p. 176).

Catherine își varsă tot amarul scriind zi de zi în cronică, ticluește chiar și versuri. Îi place să facă acest lucru, asta o linștește, îi dă speranță și o face să mediteze asupra tot ce se ăntâmplă ăn viața ei.

Până la urmă ia o decizie să se împace cu sine însuși și să accepte măritișul. E o decizie corectă pentru acea lume a epocii medievale, unde totul își are rostul său bine pus la punct.

Cushman, Karen. Catherine cea îndărătnică. – București, 2016. – 191 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s