Chișinău

Ziua Naționala a Vinului 2017

   Timp de două zile, pe 7 și 8 octombrie, Piața Marii Adunări Naționale  din Chișinău a fost punctul central de întâlnire al producătorilor și consumatorilor pentru a celebra „Vinul Moldovei. O legendă vie”.
Desfăşurată pentru al patrulea an consecutiv sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, cea de-a XVI-a ediţie a sărbătorii promovează, pe lângă consumul conştient şi moderat al vinului, şi conceptul de eco-friendly – armonia cu natura – pentru ca să „Păstrăm legenda vie”.
Un număr record de 47 de vinificatori – companii mari, producători mici şi producători de divin – reuniţi sub brandul unic „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”, au prezentat spre vânzare şi degustare circa 1000 de produse de calitate: vinuri tinere din recolta anului 2017, vinuri de colecţie şi rezervă, spumante, divinuri, precum şi produse lansate în premieră în cadrul sărbătorii naţionale. Unele companii vinicole au participat în premieră la Ziua Naţională a Vinului, bucurându-se de toate beneficiile pe care le oferă cea mai mare platformă de întâlnire a producătorilor cu consumatorii de vinuri din Moldova.

     Avem o țară cu oameni harnici , cu  tradiții frumoase și cu vinuri de calitate.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s