Chișinăul citește

Impresii de lectură: Val Butnaru „Negru și Roșu”

Dacă admitem că „așa trebue să arate o carte de amintiri: incoerentă, ilogică, absurdă” -așa cum își imaginează scriitorul că ar putea fi redate amintirile unor oameni, care s-au cunoscut și au avut relații între ei pe parcursul anilor, atunci pornim într-o călătorie timp de 4 generații ale familiilor Negru și Roșu.
Impresionează originalitatea narațiunii. Personajele cromatice ale romanului sunt puse față în față cu o viziune proprie de a vedea lucrurile. Negru nu este capabil să înțeleagă teoria lui Roșu „potrivit căreia viitorul determină trecutul nostru… sufletul e viitorul, corpul e trecutul”.IMG_20170921_000500

S-ar putea oare face o comparație între familia Negru și Roșu ca între trecut și viitor? În orice caz, contradicția dintre ele (familii) a adus la aceia că „toți bărbații din familia Roșu au fost împușcați”, iar „toți bărbații din familia Negru au stat la pușcărie”.

„E greu de înțeles, dar și foarte greu de explicat” cum se perindă amintirile în mintea eroilor cărții, s-ar părea că e un continu proces de judecată.

Dar până la urmă, totul rămâne în suspans: „anul 1930 se va contopi cu 2056, iar Clubul Nobilimii de la Chișinău se va afla în interiorul NU E CAZINOU de la Sky Sity, construit de Virgiliu Roșu. (Baluța Lia, liceul „Mihai Eminescu”)

Butnaru, Val. – „Negru și Roșu: 1930-2056”. – Chișinău, 2016, 278 p.

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s