Activităţi · servicii

Vitaminele primăverii

Leurda, urzicile, loboda, păpădia, precum şi alte plante pe care le putem culege primăvara şi care ne oferă o mulţime de vitamine au fost în centrul atenţiei în cadrul şedinţei serviciului „Trăistuţa sănătăţii”.

Primăvara este anotimpul când e binevenit să ne detoxifiem organismul cu ajutorul plantelor, mai ales că avem la dispoziţie o întreagă gamă de asemenea plante, care ne pot fi de mare ajutor.

De exemplu, urzicile. Ele conţin un număr mare de aminoacizi, vitamine (A, B2, C, K), clorofilă, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu), substanţe proteice, acid pantoteic, acid folic, amine, cetone. Sunt folosite ca aliment precum şi ca plante medicinale în cure pentru regenerarea organismului şi pentru detoxifierea lui.

urzicaUtilă este şi leurda, care se mai numeşte şi usturoi salbatic sau usturoiul ursului. Este un detoxifiant natural şi apare în primele zile de primăvară. Se consuma proaspătă pentru ca prin uscare îşi pierde din proprietati. Este bogata în vitaminele A şi C, sulf, ulei eteric, săruri minerale de calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru si adenozină – o substanţă care reduce colesterolul şi impiedică formarea trombilor.

leurda

Copiii au rămas impresionați de informațiile preţioase și utile.

Participaţi şi urmăriţi serviciul „Trăistuţa sănătăţii”,  pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele din domeniul sănătăţii.

 

 

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s