Aniversări

21 martie – Ziua Internaţională a teatrului de păpuşi

Să ne trăieşti Teatrul de păpuşi pe degete, SPIRIDUŞII! Astăzi este ziua ta! Nu doar a ta, dar şi a multor altor teatre de păpuşi, care, la 21 martie sunt sărbătorite, căci este Ziua Internaţională a teatrului de păpuşi.

15697880_668916739943539_3970871334176560855_n

Inițiată de Teatrul de păpuși „Dzhivada Zolfagariho” din Iran, marcarea acestei zile a fost supusă spre dezbatere la al XVIII-lea Congres al Uniunii Internaționale de Marionnette (UNIMA), desfășurat la Magdeburg, în 2000. Doi ani mai târziu, la o reuniune a Consiliului Internațional al UNIMA, din iunie 2002, de la Atlanta, a fost stabilită data de 21 martie pentru celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuși, sărbătorindu-se pentru prima dată în 2003.

Astfel, Ziua Internaţională a teatrului de păpuşi este una recentă, care se sărbătoreşte în fiecare ţară printr-un omagiu adus şi  artiștilor din acest domeniu din întreaga lume.

Să ştiţi că păpușa își are originile în una dintre formele cele mai primitive și originale ale artei. Artiștii păpușari, prin măestrie și îndemânare, dau viață păpușilor, transmițând din generație în generație cele mai frumoase povești și basme.

Noi vă aşteptăm cu drag pe scena noastră, a teatrului de păpuşi pe degete SPIRIDUŞII!

Lasati un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s