Dragobetele-sărută fetele…

Conform vechii zicale, „Azi e Dragobetele, se saruta fetele”, în  fiecare an pe 24 februarie,  românii de pretutindeni sărbătoresc Dragobetele.

În mitologia româneasca, Dragobete era zeul tinereții, al veseliei dar si al iubirii. Ziua în care românii sarbatoresc Dragobetele.

Totuși, această sarbatoare este puternic înrădăcinată in cultura română. Dragobetele este un personaj transmis din generație in generație de la vechii daci, transformat mai apoi intr-un protector al tinerilor și patron al iubirii.

Conform unor legende populare, Dragobetele este chiar fiul babei Dochia, un tanar chipes si iubăreț care obișnuia să seducă toate femeile care îi ieșeau în cale. Totuși, in zilele noastre, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul suprem al dragostei autohtone.

Celebrarea Dragobetelui se bucură de o simbolistică aparte, extrem de bogată și interesantă. Acesta reprezintă atît începutul, cât si sfârsitul, începerea unui nou anotimp, moment in care natura începe să prindă viață, dar si sfarșitul desfraurilor lumesti deoarece începe Postul Sfânt al Paștelui.

În vremurile de demult si în unele zone chiar și în prezent, de Dragobete tinerii îmbracați în haine frumoase obișnuiau să se adune în păduri și să culeagă buchete cu primele flori ale primăverii. Culesul florilor se făcea cu voie bună dar și cu cântece.

La ora prânzului fetele obișnuiau sa fugă către sat în timp ce băieții le fugăreau în încercarea lor de a le prinde și de a le săruta. Dacă baiatul era drag fetei, aceasta se lasa prinsă și sărutată. Semnificația sărutului în acest caz era un echivalent al logodnei și al înfiripării iubirii dintre cei doi. Seara logodna se anunța in cadrul comunității satului și a membrilor celor două familii. Participanții la sarbatoare, în concordanța cu tradiția erau considerați binecuvantați în acel an, bucurându-se de toate din belsug, fiind feriți de boli. O superstiție din popor spune că persoanele care nu sarbatoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an.

Dacă de Dragobete vremea se prezenta mohorată, iar ziua era friguroasă, ploioasă sau ningea, tinerii se adunau într-o casă unde să petreacă, să lege prietenii sau să se țină de jocuri.

Tot in această zi bătrânii din sat se preocupau mai mult decât de obicei de animalele din ogradă. Cei in vârstă credeau că în ziua de Dragobete păsarile își aleg perechea pe viață. Tot în aceasta zi sacrificarea animalelor este interzisa.

Acum mult timp, exista obiceiul conform caruia tinerele necasatorite sa stranga zapadă puțină care se mai găsea, numită si „zapada zânelor”. Apa aparută în urma topirii acestei zăpezi ar fi avut proprietăți magice când venea vorba de iubire, de descântece de iubire, dar și de ritualurile de înfrumusețare. Mai mult, conform datinilor străvechi, această zăpadă a aparut în urma surasului zanelor. Tocmai de aceea fetele obișnuiau sa își clătească chipul cu această apă, pentru a deveni la fel de frumoase precum zânele.

„Dragobete” de Cezarina Adamescu

Dragobetele voinic
Fură fete pe colnic.
Fură şi le prinde-n horă
Şi le joacă-aşa, vreo oră.

Ba şi două, măi băiete,
Că-i frumos, şi-i Dragobete.
Dar şi fetele îl plac
Îl sărută fiindcă-i dac;

Fără bai, c-aşa e datul
Darul lui e sărutatul,
Strânsul de mijloc subţire
Că li-e tuturora mire.

Fetele roşesc un pic
Dar le trece, nu-i nimic.
Dragobete-ndrăgostit
Pe meleag blagoslovit.