
În ultimele zile de iarnă am avut parte de atâta ninsoare, încât credeam că ne vom pomeni cu toţii într-un castel de zăpadă. Elevii clasei a treia de la liceul Iulia Hasdeu au avut parte de o călătorie imaginară într-un castel, doar că nu de zăpadă dar de marmură, datorită cărţii domnului Dumitru Mircea „Castelul de marmură”.
Cu toate că domnul Mircea s-a afirmat mai mult ca scriitor pentru maturi, opera „Castelul din marmură”i-a captivat mult pe micii cititori.

Domnul scriitor ne-a povestit cu drag cum i-a venit ideea să scrie această carte, ne-a povestit despre frumoasa sa copilărie. A primit autorul şi multe întrebări din partea cititorilor, unele chiar destul de intrigante, dar a putut face faţă provocărilor.

Domnul Dumitru Mircea a remarcat că copiii de la liceul Iulia Hasdeu sunt ingenioşi, graţie efortului depus de diriginta clasei, doamna Eugenia Sarabaş. Doamna profesoară a organizat un concurs pentru a stimula lectura în rândul discipolilor săi. Concursul s-a desfăşurat în perioada septembrie-decembrie 2012 şi a avut ca scop să-i îndemne pe copii să citească cât mai multe cărţi. Miza a fost mare – au fost răsplătiţi cu diplome de gradul unu, doi şi trei! Biblioteca Nicolae Titulescu a fost un partener important în acest program, deoarece a asigurat elevii cu cele mai intersante cărţi, printre care şi „Castelul de marmură”

Dar să revenim la invitatul nostru, ce nu a venit de unul singur. Le-a pregătit elevilor o surpriză şi a venit cu tânăra poetă, Mira Voinu, care i-a îndemnat pe elevii îndrăgostiţi de condei să nu renunţe la această pasiune, să creasă, să persevereze. Domnul scriitor, fiind şi redactor la revista Roua Stelară le-a promis elevilor, că atunci când vor creşte puţin mai mari îi va ajuta să-şi publice versurile pe paginile acestei reviste, de la care au pornit mulţi meşteri ai cuvântului. Copiii sunt aşteptaţi şi la Uniunea Tinerilor de Creaţie , unde îşi vor putea manifesta talentul în literatură, muzică, sport, pictură, teatru, etc.
Nu doar autorul a venit cu surprize, ci şi elevii . Au pregătit pentru scriitor colinde, poezii, urături, dansuri, desene.
Aducem sincere mulţumiri domnului Mircea şi tinerei Mira Voinu pentru că ne-au onorat cu prezenţa şi fiind în preajma sărbătorilor de iarnă vă dorim tuturor Sărbători fericite!