210 ani de la naşterea scriitorului universal Alexandre Dumas

 „Numele lui Alexandre Dumas este astăzi mai mult decât francez, este european; este mai mult decât european, este universal”.

(Victor HUGO)

 La 24 iulie 1802 se naşte Alexandre Davy de la Pailleterie, cunoscut în literatură sub numele de Alexandre Dumas. După mai multe încercări de a intra în cercul literaţilor, la 22 septembrie 1825, are loc debutul literar al lui Alexandre Dumas cu vodevilul „Vânătoarea şi dragostea „, scris în colaborare cu Adolphe de Leoven, care se reprezintă cu succes mediocru. În acelaşi an publică pe propriile sale cheltuieli volumul „Nuvele contemporane”, din care se vând doar patru exemplare.

 Prima manifestare clară a dramei romantice ale cărei principii fusese anunţate încă de la începutul secolului a fost drama în proză „Henri al III-lea şi curtea sa”, scris de Aalexandre Dumas. Triumful răsunător al spectacolului îl consacră pe el ca autor dramatic de succes.  După succesul din 1829 cu piesa ” Henri al III-lea şi curtea sa”, mai apar alte drame ca „Cristina”,  „Antony”, „Turnul Nesle”- scrisă în colaborare cu Frederic Gaillardet, care se bucură de un larg succes, „Kean sau dezordine şi geniu”, ” Caligula”.

 Începând cu anul 1838 publică consacratele  sale romane „Sala armelor”, „Trei muşchetari” în opt volume, „Contele de Monte Cristo”, „După douăzeci  de ani”- ca fiind continuarea „celor trei muşchetari”, „Regina Margo”, „Cavalerul de la Maison Rouge”, „Joseph Balsamo”, etc.

S-a stins din viaţă pe 6 decembrie 1870, lăsând în urma sa nemuritoarele sale opere.

 În continuare vă propunem spre lecturare câteva din lucrările sale, scrise într-o manieră unică:

TREI MUŞCHETARI (traducere rusă) 

 „Trei muşchetari” este un roman de Alexandre Dumas tatăl, care relatează aventurile tânărului d’Artagnan după ce sosește la Paris în urmărirea visului său de a deveni unmuschetar al regelui. D’Artagnan nu este însă unul din muschetarii din titlu; acesta se referă la prietenii săi Athos, Porthos și Aramis. Romanul este adesea citat cu ortografia greșită „Cei trei mușchetari”. Romanul lui Dumas descrie aventurile lui d’Artagnan și ale camarazilor săi între anii 1626 și 1628, și implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum și înasediul orașului La Rochelle. Acțiunile celor patru prieteni se vor intersecta și cu planurile misterioasei Milady de Winter, și ale secretarului lui Richelieu,Contele de Rochefort.

 CONTELE DE MONTE-CRISTO

Este un roman publicat în 1844. El povestește viața lui Édmond Dantes care a fost închis, fiind considerat informator al „Cotropitorului” (Napoleon Bonaparte). A fost arestat de către autorități chiar în ziua logodnei sale cu Mércedes și dus la închisoarea din satul său, urmând ca apoi să fie judecat de către procurorul de Villefort. Pe drum spre Marsilia, Edmont Dantes preia o scrisoare din partea lui Napoleon. În port acesta este arestat pe baza mărturiei mincinoase a lui Danglars și Fernand și incarcerat la Chateau d’If pentru 14 ani. Acolo se împrietenește cu părintele Faria care-i lasă ca moștenire secretul comorii de pe insula Monte-Cristo. După ce scapă, acesta se întoarce pentru a se răzbuna.

CELE DOUĂ DIANE

Este o operă ușor melodramatică, prezentând dragostea imposibiă, intrigile şi înşelăciunile unei curţi desfrânate. Dincolo de aceste aspecte, cititorul poate vedea ce înseamnă trădarea precum și devotamentul adevărat. Având o viaţă scurtă, ultimul gentilom al casei de Montgommery o trăieşte între dragoste, devotament şi răzbunare.Toată viaţa lui este o tragedie: enigma Dianei de Castro, dispariția tatălui, trădarea şi înşelăciunea scutierului fals (ce semăna leit cu spionul conetabilului de Montmorency), neputinţa de a-şi pedepsi duşmanii şi pe ucigaşii tatălui.

Cele două Diane, mamă și fiică, sunt polii opuși a ceea ce poate însemna caracterul uman – una este josnică, malefică şi crudă, cealaltă este gingaşă, iubitoare şi pacifistă. Doar la sfârşit aflăm adevăratele sentimente dintre cele două Diane, elementul de legătură dintre ele fiind contele de Montgommery.

LALEAUA NEAGRĂ

Laleaua neagră nu reprezintă pur şi simplu o floare, ci un ideal. Romanul ia naştere în jurul implinirii idealului  şi învârte pe degete personaje menite să ajute sau să încurce, personaje al caror destin se schimbă în preajma lui, totul mulat pe o societate cu legi şi obiceiuri dispărute în acei 400 de ani.  Mult râvnita floare , obiectul unui premiu de o sută de mii de florini oferiţi celui ce o creează, dă naştere unui lanţ de evenimente, al cărui principal protagonist este Cornelius van Baerle. Acuzat pe nedrept de trădare, el este închis pe viaţă , această sentinţă reprezentând şi curmarea unicului său vis: descoperirea marii Lalele Negre, considerată în Olanda acelor timpuri, cea de-a opta minune a lumii.

SIGNORA SAN-FELICE

Signora San-Felice nu-i o plăsmuire, ci a trăit aievea, la Neapole, în timpul revoluţiei din 1799.

 Execuţia nenorocitei Signora San-Felice fu ultima ce a avut loc la Neapole. Bonaparte, pe care căpitanul Skinner îl văzuse trecând pe Muiron, după prevederile regelui Ferdinad, înşelând vigelenţa amiralului Keith, debarca la 8 octombrie la Freijus; la 9 noiembrie următor, dădea lovitura de stat  cunoscută sub numele de 18 brumar „1799”; la 14 iunie, câştiga bătălia de la Marengo, iscălind pacea cu Austria şi cele două Sicilii, pretendea lui Ferdinand sfârşitul supliciilor, dechiderea porţilor închisorilor şi întoarcerea exilaţilor.

SPĂRGĂTORUL DE NUCI

În această lucrare se povesteşte despre casa domnului Stahlbaum, unde domneste o atmosferă sărbătorească a Crăciunului. Părintii fac ultimele retuşuri la pomul de iarnă, asezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculeţele şi se deschide uşa. Clara şi Fritz, copiii domnului Stahlbaum dau buzna în cameră. Le urmează verii şi verişoarele cu părinţii lor. Copiii se aşează în rând şi încep un mars voios. După dansul adulţilor vine unchiul Drosselmayer. Acesta este asteptat cu nerăbdare, căci le aduce copiilor, de fiecare dată, surprize neobişnuite. Nu-i va dezamăgi nici acum. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor.  Pentru a o consola pe Clara , unchiul Drosselmayer îi dă un Spărgător de nuci. Fritz îl azvârle râzând şi îl strică. Pentru că între timp s-a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara îşi ia rămas bun de la Spărgătorul „bolnav” şi copii se duc la culcare. 

Publicitate