Iarna – un anotimp de basm

Este iarăşi un anotimp al copiilor, fiindcă nu este nimeni mai fericit de zăpada rece şi umedă ca copii, nimeni nu poate sta câte jumătate de zi afara fără ca să simtă gerul decât copiii, iar sărbătorile de iarnă nu ar exista fără ei.
Crăciunul, Anul Nou, Sfântul Vasile şi alte sărbători atât de aşteptate de toţi nu ar avea acelaşi farmec fără fulgii care îţi acoperă capul şi umerii, fără albul din jur şi făra gerul care pişcă de obraji.
Mapa tematică „Iarna – un anotimp de basm” este dedicată acestei perioade reci, dar minunate:
Farmecul iernii
/Nichita Stănescu/
Fulgi de zăpadă fug alungaţi de frig, făpturi fâlfâitoare ca fluturii, În casă, butuci de fac ard în foc, topind florile de ger din fereşti cu fum fierbinte mirosind a fâneţe şi a facure.
Întorc filele ferfeniţate ale cărţii şi prefac literele în felurite fiinţe: iată o fată înfofolită în fote înflorite şi iată-l pe Făt Frumos pe un cal falnic, cu coama fluturând, gata să înfrunte fulgerele furtunii…
Basm de iarnă
/Andrei Ciurunga/
Nu mai nunge. Se desfac poteci
pentru iepuri şi Scufiţe roşii.
Tremură pădurea-n zdrenţe reci,
scot prin sate trâmbiţe cocoşii.
Casa Barbăcoţilor acum
s-a gătit de noapte şi căldură
şi cum scoate dintr-un capăt fum,
parcă doarme cu luleaua-n gură.
Jocul Iernii
/Lidia Constantinescu/
Fulgi de nea, a iernii zestre,
ţurţuri, flori pe la ferestre
şi oglinzi fermecătoare…
pun patine la picioare ca sa zboare…
Zi repede!
Zăpezile zidesc zările în zale zornăitoare;
Ning flori zimţate din zarzări de zahăr şi ziua se umple cu zumzet;
Zăplazuri zac sub zăbunul zăpezii zănatice şi zurgălăii dau zvon că vin sănii cu zâne…
Iarna
/Daniela Burlac/
Iarna coboară din munţi, Peste râuri face punţi,
Iar din gheaţă şi zăpadă
Făureşte o cascadă.
Geru-i meşter iscusit,
Geamurile-a zugrăvit
Cu fantome din poveşti,
Să priveşti, Să tot priveşti…
Semănatul
Să vă nindă, să vă ploaie,
pământul să vi-l înmoaie;
iarbă numai în rouă,
soare fără nouri!
Grâul să vă-ncolţească,
înalt şi plin să crească,
Pîine multă să aveţi,
fete mândre şi băieţi!
Să fiţi tari ca piatra
şi iuţi ca săgeata!
S-aveţi bani în pungă,
anu-ntreg s-ajungă!
Să trăiţi,
Să-nfloriţi,
Nici de-o boală să nu ştiţi;
ca merii,
ca perii
în mijlocul verii!
La anu şi la mulţi ani!..
Acestea şi multe alte adunate le găsiţi în mapa dedicată anotimpului iarna, aflat în colecţia bibliotecii Nicolae Titulescu.